X

Alegerile legislative din Libia vor avea loc la sfârşitul lunii ianuarie

Alegerile legislative din Libia vor avea loc la sfârşitul lunii ianuarie, la o lună după alegerile prezidenţiale care vor avea loc pe 24 decembrie, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al parlamentului, în timp ce cele două scrutinuri urmau să aibă loc iniţial în aceeaşi zi, relatează AFP, potrivit agerpres

“Alegerea membrilor Camerei reprezentanţilor va avea loc la 30 de zile după cea a alegerii preşedintelui”, a declarat purtătorul de cuvânt Abdallah Bliheq, în cursul unei conferinţe de presă difuzate din Tobruk (est), unde se află sediul parlamentului.

Citește și : Fosta secretară dintr-un lagăr nazist, care fugise de instanţă, a fost repusă în libertate

Amânarea alegerilor legislative se explică prin caracterul prioritar al scrutinului prezidenţial, a menţionat el.

”În ultimii ani, ţara nu a reuşit să se stabilizeze prin sistemul parlamentar (…), pentru Camera reprezentanţilor, a fost necesar să se organizeze alegerile prezidenţiale cât mai curând posibil”, a adăugat Abdallah Bliheq.

Aflată în haos după căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011, Libia încearcă să iasă dintr-un deceniu de conflicte marcat de existenţa unor puteri rivale şi de violenţe sângeroase.

După încetarea luptelor în vara anului 2020 între cele două tabere rivale, în martie s-a format un guvern unificat şi de tranziţie. Formarea acestui cabinet după un proces politic sponsorizat de Naţiunile Unite a oferit o licărire de speranţă.

Citește și : Inundaţiile fac RAVAGII în Uganda! Peste 1.900 de oameni au rămas fără adăpost

Tags: Abdallah Bliheqi Muammar Gaddafilegislativelibia
Categorii: Sinteze