Alegerile municipale din Brazilia sunt un indiciu pentru prezidenţialele din 2022

Publicat:

Brazilienii sunt chemaţi să voteze duminică în al doilea tur al alegerilor municipale, umbrite de criza coronavirusului şi care vor oferi un indiciu important asupra alegerilor prezidenţiale din 2022, la care Jair Bolsonaro va candida pentru un nou mandat, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele de extremă dreapta a fost ales cu un scor confortabil în 2018, însă el a înregistrat un eşec în primul tur al alegerilor municipale din 15 noiembrie, când majoritatea candidaţilor săi au eşuat, iar partidele tradiţionale de dreapta şi de centru au ieşit întărite.


Citește și: Donald Trump și-a anunțat plecarea de la Casa Albă

Duminică, brazilienii vor alege primarii şi consilierii municipali în 57 de oraşe, în cadrul acestui scrutin – primul la mijloc de mandat al lui Jair Bolsonaro – ce va oferi o idee asupra provocărilor cu care se va confrunta el, cu doi ani înainte de prezidenţiale.

În Sao Paulo, capitala economică a Braziliei, primarul aflat la sfârşit de mandat Bruno Covas de la PSDB (centru dreapta) se va confrunta cu Ghilherme Boulos de la Partidul Socialism şi Libertate (PSOL) şi lider al Mişcării Muncitorilor fără Acoperiş (MTST). Realegerea lui Bruno Covas, 40 de ani, ar urma să fie asigurată în mod detaşat, potrivit unui sondaj al Datafolha, ce îi acordă un avans de opt puncte. Însă Guilherme Boulos, 38 de ani, a fost surpriza primului tur, după ce l-a învins la mare distanţă pe candidatul taberei lui Bolsonaro şi pe un altul de la Partidul Muncitorilor (PT) al fostului preşedinte Luiz Inacio da Silva.

Acest bărbat carismatic, de 30 de ani, ar putea fi noua imagine a stângii braziliene, care a fost puternic afectată de destituirea preşedintei Dilma Rousseff în 2016, apoi de condamnarea pentru corupţie a liderului său istoric Lula, în 2018.

În Rio de Janeiro, al doilea oraş ca mărime al ţării, fostul primar Eduardo Paes (2009-2016) din partea partidului DEM (dreapta) este dat drept favorit în faţa edilului aflat la sfârşit de mandat Marcelo Crivella.

Alegerile din Porto Alegre (sud) vor fi urmărite de asemenea cu atenţie: Manuela d’Avila, 39 de ani, s-a calificat pentru al doilea tur sub eticheta Partidului Comunist al Braziliei, aliat al PT. Ea se va confrunta cu candidatul centrist Sebastiao Melo, în acest oraş zguduit între cele două tururi de violente manifestaţii după uciderea unui bărbat de culoare, bătut de agenţi de pază albi într-un supermarket Carrefour.

Pandemia de coronavirus a dus la amânarea cu şase săptămâni a acestor alegeri, organizate cu stricte măsuri sanitare.

COVID-19 a cufundat Brazilia în recesiune, ceea ce, potrivit analiştilor, ar explica rezultatele slabe ale candidaţilor lui Jair Bolsonaro. Dintre cei 13 pe care el i-a susţinut, doi au câştigat deja câte o primărie şi alţi doi ai trecut în turul doi.

Citește și: Parlamentul European cere RETRAGEREA trupelor turce din Cipru

După o afiliere succesivă la nouă formaţiuni politice, Jair Bolsonaro este astăzi fără partid şi tocmai partidele vechi din politica braziliană şi-au întărit poziţiile în urma primului tur.

Mesajul primului tur pare să fi fost acela că “Bolsonaro nu este fenomenul pe care oamenii şi l-au imaginat”, susţine Michael Mohallem, analist de la Fondation Getulio Vargas. “Dacă această impresie de confirmă, Bolsonaro va avea probleme în a fi reales” în 2022, subliniază el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Hotărâre a Curții de Justiție a UE privind modificarea actelor de identitate ale persoanelor transgender în România

Hotărâre a Curții de Justiție a UE privind modificarea actelor de identitate ale persoanelor transgender în România Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât,...

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile După înfrângerile suferite...

Mai multe târguri locale organizate în Chișinău pentru sprijinirea producătorilor autohtoni

Mai multe târguri locale organizate în Chișinău pentru sprijinirea producătorilor autohtoni Mai multe târguri vor fi organizate în sectoarele Capitalei, anunță Primăria Chișinău, în weekendul...

Gărzile Revoluţionare iraniene ameninţă că vor lovi industria energetică a Israelului dacă va ataca Iranul

Gărzile Revoluţionare iraniene ameninţă că vor lovi industria energetică a Israelului dacă va ataca Iranul Gărzile Revoluţionare iraniene au avertizat vineri că vor lovi industria...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.