Alegerile parlamentare în Serbia, între boicot şi coronavirus

Publicat:

Serbia se pregăteşte pentru alegerile legislative de duminică într-un climat nu foarte electrizant: reuniunile electorale au fost anulate din cauza epidemiei de COVID-19, iar scrutinul va fi boicotat de jumătate de opoziţie, prefigurând o nouă victorie a partidului aflat la putere, comentează AFP., potrivit agerpres.

Preşedintele Aleksandar Vucic nu participă la alegeri, dar numele său va fi figura pe buletinele de vot în calitate de şef al Partidului Sârb al Progresului (SNS, centru-dreapta), aflat la putere de opt ani.


Citește și : Stoltenberg: NATO deschide o anchetă privind incidentul dintre Franţa şi Turcia

Partidele din opoziţie, care boicotează alegerile legislative, au explicat că alegeri libere sunt imposibile din cauza distorsionării peisajului mediatic şi a erodării democraţiei, pe care le impută şefului statului.

Dar opoziţia, pe care nimic nu o uneşte în afară de o aversiune comună faţă de Aleksandar Vucic, este subminată de disensiuni. Unele dintre partidele principale vor boicota scrutinul, în timp ce în jur de 20 de mici formaţiuni vor merge la vot.

Potrivit unei anchetei a agenţiei Faktor plus, SNS ar putea obţine 60% din sufragii, devansând Partidul Socialist (SPS) – partenerul său în coaliţia de guvernământ – creditat cu circa 12% din intenţiile de vot.

Odată cu pandemia de COVID-19 şi apelurile la boicot, cea mai mare necunoscută rămâne participarea celor 6,5 milioane de alegători înscrişi, inclusiv a celor din diaspora.

Potrivit Faktor Plus, 34% din alegători nu vor vota, iar 20% se declară indecişi.

Şeful statului, care a fost de două ori premier înainte de a accede la preşedinţie, denunţă boicotul ca pe o adevărată ameninţare pentru democraţie. El acuză opoziţia că se serveşte de acesta pentru a-şi ascunde lipsa de popularitate.

La 50 de ani, preşedintele sârb este mai popular ca oricând, potrivit sondajelor care arată că el iese întărit din criza sanitară.

Cu toate că infecţiile sunt în creştere uşoară după ieşirea din izolare, Serbia a evitat cu cele 260 de decese scenariile catastrofale din alte ţări.

Alegerile legislative prevăzute la termen în aprilie au fost amânate, dar menţinute.

Totuşi, reuniunile publice au fost anulate în favoarea adunărilor virtuale, cu un preşedinte înconjurat de susţinătorii săi pe sute de ecrane interpuse.

Citește și : Un bebeluş în vârstă de 13 zile a murit din cauza COVID-19 într-un spital din Regatul Unit

“Nu am venit astăzi să vă spun: votaţi pentru noi, va curge lapte şi miere”, a spus el recent la unul din aceste mitinguri. “Dar pot să vă spun că în 2025 veţi avea un salariu mediu de 900 de euro”, adică aproape dublu faţă de media actuală de 500 de euro.

Potrivit Constituţiei, preşedintele sârb are un rol onorific, dar Aleksandar Vucic este, fără îndoială, cel care ia deciziile. El conduce atâta vreme cât numele viitorului prim-ministru nu este anunţat. Afişele electorale nu sunt semnate SNS, dar proclamă: “Aleksandar Vucic pentru copiii noştri!”.

Unii analişti estimează că jocul politic este viciat. “Mass-media nu sunt libere, instituţiile nu sunt independente, astfel încât este foarte dificil să sfidezi puterea în timpul alegerilor”, a declarat pentru AFP Florian Bieber, specialist în Balcani.

Organizaţia neguvernamentală Freedom House consideră că Serbia nu mai este o democraţie, ci un “regim hibrid” după ani de “capturare a statului, de abuz al puterii şi tactica celui mai tare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.