Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova trebuie să se desfăşoare într-un mod credibil, incluziv şi transparent

Publicat:

Viitoarele alegeri prezidenţiale de la 1 noiembrie 2020 trebuie să se desfăşoare într-un mod credibil, incluziv şi transparent, menţinând standardele democratice şi asigurând respectarea statului de drept în conformitate cu angajamentele internaţionale ale ţării şi cele luate prin Acordul de asociere cu UE, menţionează Serviciul European de Acţiune Externă într-un comunicat dat publicităţii pe pagina sa web, potrivit agerpres

Uniunea Europeană sprijină pe deplin întărirea instituţiilor democratice în Republica Moldova, precum şi dreptul oamenilor din această ţară de a-şi exprima voinţa în alegeri libere şi corecte, se menţionează în comunicatul semnat de Peter Stano, purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei UE, Josep Borrell.


Citește și : Restricţiile de la începutul pandemiei au dus-o pe Merkel înapoi în timp: ‘Mi-am adus aminte de viaţa mea din RDG!’

Practici care contravin standardelor internaţionale, precum cele observate de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa/Biroul pentru instituţii democratice şi drepturile omului (OSCE/ODIHR) în precedentele alegeri, precum cumpărarea de voturi, utilizarea inadecvată a resurselor statului sau efectuarea de presiuni asupra votanţilor trebuie evitate, se mai menţionează în comunicatul publicat pe 30 septembrie.

Uniunea Europeană face apel la autorităţile din Republica Moldova să implementeze pe deplin şi fără nicio întârziere recomandările Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei şi ale OSCE/ODIHR pentru a garanta transparenţa finanţării partidelor şi campaniei.

UE aşteaptă, de asemenea, ca autorităţile din Republica Moldova să faciliteze activitatea neobstrucţionată a observatorilor electorali interni şi internaţionali. Este în mod special important să se asigure siguranţa votanţilor şi observatorilor din perspectiva pandemiei de coronavirus, se mai menţionează în comunicatul SEAE.

Citește și : Restricţiile de la începutul pandemiei au dus-o pe Merkel înapoi în timp: ‘Mi-am adus aminte de viaţa mea din RDG!’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.