
SlashGear
Statul american Louisiana (sud) a decis amânarea alegerilor prezidenţiale primare democrate şi republicane, în efortul de a limita răspândirea noului coronavirus, a anunţat vineri secretarul de stat Kyle Ardoin, transmit Reuters şi dpa, scrie agerpres.
Alegerile pentru nominalizarea candidaţilor celor două partide vor avea loc la 20 iunie în loc de 4 aprilie, “pentru a proteja sănătatea şi siguranţa alegătorilor şi a oficialilor” secţiilor de vot, a menţionat Ardoin într-o conferinţă de presă.
Citește și : Grecia închide toate obiectivele culturale până la 30 martie
Autorităţile vor lua măsuri pentru dezinfectarea echipamentelor de vot înainte de scrutinul reprogramat, a precizat el.
Louisiana devine primul stat american care amână alegerile primare din cauza noului coronavirus, care a infectat în SUA 1.678 de persoane, cu 41 de decese, conform unui ultim bilanţ anunţat vineri de Centrul naţional pentru controlul şi prevenţia bolilor (CDC).
Preşedintele american Donald Trump ar urma să declare stare de urgenţă pe plan naţional în cadrul unei conferinţe de presă prevăzute pentru ora 19.00 GMT, potrivit NBC, ABC şi Fox. Măsura vizează probabil deblocarea de fonduri federale pentru combaterea epidemiei.
Citește și : China dezinfectează autobuzele şi lifturile cu ajutorul razelor UV
This post was last modified on 13/03/2020 20:42 20:42