Aleksandar Vucic : Serbia este o ţară neutră din punct de vedere militar şi nu se va alătura vreunei alianţe militare

Publicat:

Serbia rămâne o ţară neutră din punct de vedere militar, a declarat luni preşedintele sârb Aleksandar Vucic în cadrul unei întrevederi cu generalul de brigadă Cesare Marinelli, şeful biroului de legătură al NATO de la Belgrad, relatează agerpres .

În cadrul întrevederii a fost discutată de asemenea vizita pe care preşedintele Vucic o va efectua miercuri la cartierul general al NATO, se arată într-un comunicat al biroului de presă al preşedinţiei sârbe.


Citiți și : Rusia pregăteşte un proiect de lege prin care agențiile de presă din afara țării sa fie declarate ‘agenţi străini’

‘Serbia este o ţară neutră din punct de vedere militar şi nu se va alătura vreunei alianţe militare. Ca ţară independentă şi suverană, Serbia va coopera cu diferite alianţe şi state, ceea ce include păstrarea de bune relaţii cu NATO cu scopul de a menţine pacea, securitatea şi stabilitatea în regiune’, a subliniat preşedintele Vucic.

Vucic şi Marinelli au evaluat o serie de activităţi şi posibilităţi concrete care să contribuie la o mai bună înţelegere între Serbia şi NATO, precum şi alte modalităţi de concretizare a cooperării în diverse domenii, se arată în comunicat

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.