X

Aleksei Navalnîi a fost diagnosticat cu o boală metabolică

Medicul-şef de la spitalul din Siberia unde este tratat opozantul Kremlinului Aleksei Navalnîi a declarat vineri că acesta a fost diagnosticat cu o boală metabolică a cărei cauză este glicemia scăzută, informează Reuters, scrie agerpres.

Doctorul Aleksandr Murahovski de la spitalul din Omsk unde este internat Navalnîi a mai spus că pe hainele şi degetele acestuia au fost găsite urme de substanţe chimice industriale.

Citește și : Zbigniew Rau, noul ministru de externe al Poloniei

Anterior, unul dintre medicii spitalului, Anatoli Kalinincenko, a declarat că “nicio otravă” nu a fost descoperită în organismul lui Aleksei Navalnîi.

În vârstă de 44 de ani, acest critic vehement al preşedintelui Vladimir Putin se află în stare gravă după ce joi dimineaţă a băut ceai despre care aliaţii săi cred că a fost amestecat cu otravă.

Ţări europene, în special Germania, au propus transferarea lui Navalnîi pentru a fi tratat în străinătate, dar medicul-şef de la Omsk a anunţat că acesta nu este transportabil, întrucât starea sa este instabilă. Decizia a fost calificată de apropiaţii lui Navalnîi ca fiind de natură politică, şi nu medicală, urmărindu-se ca toxinele să iasă din corp şi să nu mai poată fi detectate.

Citește și : Cutremur cu magnitudinea 6,9 în largul Indoneziei

Cu toate acestea, Kremlinul a dat asigurări vineri, prin purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, că refuzul transferului lui Navalnîi în străinătate este o decizie ”pur medicală”. Peskov a mai spus că medici germani au sosit vineri în Rusia şi au fost invitaţi să se alăture medicilor ruşi care îl tratează pe Navalnîi.

Tags: Aleksei NavalnîiAnatoli KalinincenkoOmsksiberiaVladimir Putin
Categorii: Diaspora