Aleksei Navalnîi îi cheamă din nou pe ruşi în stradă

Publicat:

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a făcut apel marţi la ruşi să iasă în stradă la 1 iulie împotriva majorării vârstei de pensionare, în oraşele de provincie care nu găzduiesc meciuri de la Cupa Mondială de fotbal, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Să fim oneşti: majorarea vârstei de pensionare, decisă de (preşedintele rus Vladimir) Putin şi (premierul Dmitri) Medvedev este o adevărată crimă”, a scris opozantul pe Instagram.


Citeşte şi: Un agent CIA, principala sursă de informaţii clasificate pentru Wikileaks

“Vom manifesta împotriva acestui lucru cu toată forţa noastră şi facem apel şi la voi”, a adăugat el, precizând că susţinătorii săi au depus o cerere de autorizaţie pentru a manifesta în peste 20 de oraşe din Rusia.

“Aceste cereri au fost depuse doar în oraşele unde nu se desfăşoară Campionatul Mondial”, cum ar fi Tver şi Iaroslavl, la 200 şi respectiv 300 de km de Moscova, a spus Navalnîi.

În timpul Campionului Mondial de fotbal 2018, care se va încheia la 15 iulie, dreptul ruşilor de a manifesta a fost drastic restrâns. În regiunile cu oraşele care găzduiesc meciuri nu se poate organiza nicio manifestaţie decât în locuri şi la ore aprobate de autorităţi.

“Puţin contează pentru cine aţi votat ieri. Ieşiţi în stradă acum sau nu veţi mai apuca să ajungeţi la pensie”, a afirmat Navalnîi.

La câteva ore după începerea Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, guvernul a anunţat joi o amplă reformă care ar schimba acest sistem de pensionare ce datează din epoca sovietică şi de care ruşii rămân foarte ataşaţi, încălcând un tabu evitat cu grijă până acum de preşedintele Vladimir Putin.

Stabilită în 1932 şi neschimbată de atunci, vârsta de pensionare în Rusia este printre cele mai mici din lume: 55 de ani la femei şi 60 de ani la bărbaţi.

Citeşte şi: Kim Jong Un chemat la noi ordine de Beijing

Reforma anunţată de premierul Dmitri Medvedev prevede o creştere progresivă din 2019 pentru a ajunge la 65 de ani la bărbaţi în 2028 şi 63 de ani la femei în 2034.

Conform celor mai noi date al Băncii Mondiale, speranţa de viaţă a ruşilor este de 66,5 ani la bărbaţi şi puţin peste 70 de ani la femei.

Eliberat joi după 30 de zile de detenţie pentru că a organizat o manifestaţie cu două zile înainte de învestirea lui Vladimir Putin pentru al patrulea mandat prezidenţial, Aleksei Navalnîi a înmulţit în ultimele luni manifestaţiile pentru a face presiune asupra Kremlinului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

China vrea să construiască o cale ferată subacvatică către SUA

China vrea să construiască o cale ferată subacvatică către SUA China are în prezent una dintre cele mai extinse și impresionante rețele feroviare de mare...

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: ‘Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat’

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: 'Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat' Ideea că trebuie să bem...

Mallorca, paradisul aglomerat. Turismul record din Spania amenință stilul de viață al localnicilor

Mallorca, paradisul aglomerat. Turismul record din Spania amenință stilul de viață al localnicilor Realitatea din spatele turismului de succes din Spania este una din ce în ce...

JO 2024: Papa Francisc salută puterea unificatoare a sportului

JO 2024: Papa Francisc salută puterea unificatoare a sportului Papa Francisc a salutat duminică puterea unificatoare a sportului, înaintea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.