X

ALERTĂ! Bucăţi de rachetă au fost găsite într-un lac din Căușeni

ALERTĂ! Bucăţi de rachetă au fost găsite într-un lac din Căușeni

Într-un iaz din localitatea Fârlădeni, raionul Căușeni, ar fi fost descoperite fragmente de rachetă.

Potrivit PulsMedia.md, proprietarul iazului ar fi descoperit fragmentele în dimineața zilei de azi, 27 septembrie, pe mal.

Citeşte şi: S-A AFLAT! România este cel mai mare exportator de arme în Ucraina – Stiripesurse.md

Bărbatul a alertat organele de forță, care au intervenit imediat la fața locului.

Ofițerul de presă din cadrul IP Căușeni, Mariana Didenco, nu a putut nici confirma, nici infirma faptul că bucățile de fier ar aparține unei rachete. Aceasta ne-a spus doar că „la moment sunt așteptați geniștii la fața locului”.

Totodată presa din stânga Nistrului scrie că a depistat și alte două bucăți din racheta de model S-300 care a căzut în noapte de luni, 25 septembrie.

ALERTĂ! Bucăţi de rachetă au fost găsite într-un lac din Căușeni

Acestea au fost depistate de un bărbat care a venit să muncească pe câmpul său din localitatea Chițcani.

Reamintim că luni autoritățile de la Chișinău au venit cu o reacție specificând că observatorii militari din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii deja sunt la fața locului.

Pe 25 septembrie, președintele R. Moldova, Maia Sandu, a subliniat într-o emisiune televizată că Chișinăul nu poate verifica la fața locului ce s-a întâmplat în stânga Nistrului, dar a accentuat că „bombele cad pentru că este război în Ucraina, iar războiul a fost provocat de Rusia”.
Tags: Fârlădenirachetaraionul Căușeni
Categorii: Știrile zilei