ALERTĂ cu BOMBĂ deasupra Indiei! Aviaţia militară trimite pe cer mai multe avioane de vânătoare

Forţele aeriene militare ale Indiei (IAF) au declarat luni că au ridicat de la sol avioane de luptă după ce au primit informaţii despre o alertă cu bombă la bordul unui avion al unei companii aeriene înregistrată în Iran, care tranzita spaţiul aerian indian, relatează Reuters, potrivit agerpres.

IAF a indicat că a primit ulterior informaţii din capitala iraniană Teheran să ignore alerta cu bombă, iar avionul şi-a continuat cursa.

Citeşte şi: Peste 180 de ruşi care încercau să scape de recrutare au fost opriţi la graniţă – Black News

Avioanele de luptă indiene au urmărit aeronava de la o distanţă sigură, oferindu-i opţiunea de a ateriza pe două aeroporturi din nord-vestul Indiei.

“Cu toate acestea, pilotul a declarat că nu doreşte să devieze zborul spre niciunul dintre cele două aeroporturi”, a precizat IAF într-un comunicat.

Citeşte şi: Tatăl Mahsei Amini nu a primit încă acces la înregistrările oficiale ale cazului – Black News

Datele de pe FlightRadar24 au arătat că avionul care efectua cursa Mahan Air W581, pe ruta Teheran-Guangzhou (China), a zburat în cerc de câteva ori deasupra nordului Indiei, la vest de New Delhi, după care şi-a continuat zborul de-a lungul ţării şi în Myanmar.

Un purtător de cuvânt al IAF nu a confirmat numărul zborului pentru care au fost ridicate de la sol avioanele de luptă, potrivit Reuters. 

Tags: avionForţele aeriene militare ale Indiei (IAF)GuangzhouIndiaIranMahan Air W581MyanmarNew Delhiteheran
Categorii: Știrile zilei