Alertă roșie în Hawaii. Vulcanul Kilauea este aproape de o erupție majoră – VIDEO

Publicat:

Un uriaş nor de cenuşă vulcanică s-a format marţi deasupra vulcanului Kilauea din Hawaii, determinând autorităţile locale să emită o alertă roşie pentru industria aviatică, în virtutea probabilităţii ridicate de erupţie, informează AFP, potrivit agerpres.

Acest nivel de alertă “înseamnă pericol imediat pentru sănătate, aşadar luaţi măsuri pentru a limita orice expunere”, a anunţat Agenţia pentru Protecţie civilă din Hawaii într-un comunicat.


Citește și: Coreea de Nord amenință că anulează summitul prevăzut la 12 iunie cu Donald Trump

“Este o situaţie gravă, care afectează toată populaţia expusă”, a adăugat aceeaşi instituţie, precizând că printre problemele de sănătate provocate de acest fenomen se află şi insuficienţa respiratorie.

Potrivit Protecţiei civile, norul de cenuşă vulcanică a ajuns la o altitudine cuprinsă între 3.000 şi 3.600 de metri.

Aceeaşi instituţie a avertizat populaţia locală în legătură cu eventualele probleme respiratorii care pot să apară, întrucât calitatea aerului este afectată de norul vulcanic.

Acest nor de cenuşă s-a format la puţin timp după o nouă fisură deschisă ce a apărut pe Big Island din Hawaii, unde se află craterul vulcanului. Astfel, numărul total al faliilor pline de lavă, apărute după erupţia vulcanului din 3 mai, a ajuns la 20.

Până în prezent, 40 de case şi construcţii au fost distruse de scurgerile de lavă.

Citește și: 4000 de angajați ai Google cer gigantului IT să nu mai colaboreze cu armata americană

Potrivit oamenilor de ştiinţă, dacă nivelul de lavă continuă să scadă în interiorul craterului, vor apărea cel mai probabil alte fisuri, cauzate de scurgerile de lavă, ce vor fi însoţite de coloane de fum toxic.

Experţii au avertizat populaţia, de asemenea, în privinţa riscului de producere a unei erupţii vulcanice majore.

Vulcanul Kilauea este unul dintre cei mai activi din lume şi, totodată, unul dintre cei cinci mari vulcani din Hawaii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona Cu o maree umană în alb şi roşu, oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele...

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi Un studiu vine cu noi informaţii cu privire la legătura dintre...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

Lavrov, despre alegerile din Franța: ‘Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie’

Lavrov, despre alegerile din Franța: 'Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie' Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.