ALERTĂ în sediul Uniunii Europene. 15 persoane INTOXICATE cu emanaţii de substanţe chimice

Publicat:

În jur de cincisprezece persoane au fost intoxicate cu emanaţii de substanţe chimice vineri într-o clădire a Uniunii Europene din Bruxelles ce găzduieşte reuniuni oficiale, au anunţat surse din serviciul de pompieri din capitala belgiană. 

Cinci dintre ele au fost transportate la spital, a precizat pentru AFP Pierre Meys, purtătorul de cuvânt al pompierilor.


Clădirea “Europa”, care de obicei găzduieşte reuniuni ministeriale şi ale liderilor celor 28 de state membre, a fost evacuată temporar. Ocupanţii ei au fost invitaţi să se instaleze într-o clădire adiacentă.

“A avut loc o combinaţie greşită de produse chimice la nivelul bucătăriilor. Acest lucru a provocat emanaţii care au intoxicat cincisprezece persoane’, a explicat Meys, evocând printre simptome “mâncărimi ale ochilor şi vărsături”.

Mai multe ambulanţe au fost trimise la faţa locului în cadrul “planului de urgenţă medicală” decis de autorităţi. Acest tip de dispozitiv este declanşat imediat ce există “mai mult de 10 persoane implicate”, potrivit purtătorului de cuvânt al pompierilor, transmite agerpres.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.