X

Alertă teroristă vizând sediul preşedinţiei austriece. Preşedintele Van der Bellen a fost transferat într-un spaţiu securizat

O alertă cu bombă vizând sediul preşedinţiei austriece a condus miercuri la punerea în siguranţă a şefului statului Alexander Van der Bellen şi la evacuarea instituţiei, au declarat autorităţile pentru AFP, scrie news.ro .

”Preşedintele se afla la faţa locului. El a fost informat şi a fost plasat în siguranţă”, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei, Reinhard Pickl-Herk.

Citește și : Restricţiile impuse în Marea Britanie ar putea duce la 18.000 de decese suplimentare de cancer

”Toate persoanele care se aflau în sediul preşedinţiei au fot evacuate”, a precizat un purtător de cuvânt al Poliţiei din Viena, care a primit această o ameninţare prin e-mail.

Cartierul în care se află Palatul Hofburg – unde se află şi sediul Cancelariei -, în centrul capitalei vieneze, a fost izolat, iar echipe mobile au fost desfăşurate.

Din aceste echipe fac parte membri ai forţelor de intervenţie de urgenţă, cu câini special antrenaţi în găsirea explozibililor, ambulanţe şi pompieri, a anunţat poliţia.

Alexander Van der Bellen, ales în 2016 împotriva extremei drepte, provine din rândul ecologiştilor.

Citește și : Thailanda va redeschide unele afaceri, printre care frizeriile şi restaurantele

Tags: alerta cu bombaAlexander Van der BellenAustriabombaPalatul Hofburg
Categorii: Diaspora