Alexander Dughin îşi reiterează sprijinul faţă de Vladimir Putin după retragerea Rusiei din Herson: ‘Vom sprijini până la final operaţiunea militară şi Rusia’

Publicat:

Ideologul ultranaţionalist rus Alexander Dughin, considerat unul dintre cei mai mari susţinători ai ofensivei din Ucraina, a asigurat că îi rămâne loial lui Vladimir Putin, în pofida înfrângerii suferite de Moscova în oraşul ucrainean Herson. El a subliniat că va ”sprijini până la final operaţiunea militară” din Ucraina şi Rusia, relatează AFP , scrie news.ro

”Occidentul (…) a început să răspândească o informaţie falsă conform căreia eu şi patrioţii ruşi ne-am îndepărtat de Putin de la predarea Hersonului şi am fi cerut demisia lui”, a afirmat Alexander Dughin pe contul de Telegram sâmbătă seara.


Citește și : Cel puţin 330 de persoane au fost ucise în protestele din Iran din ultimele peste două luni

”Doliul ţinut pentru pierderea Hersonului este una dar relaţia noastră cu Comandantul suprem este alta. Suntem loiali lui Putin şi vom sprijini până la final operaţiunea militară (în Ucraina) şi Rusia”, a adăugat el.

Alexander Dughin a publicat, vineri, un mesaj separat în care părea să critice Kremlinul după pierderea Hersonului. El a afirmat că puterea rusă nu mai poate ”să mai cedeze încă ceva”, iar ”limita a fost atinsă”.

Pe baza acestui mesaj, centrul american de analiză Institutul pentru Studiul Războiului (”Institute for The Study of War”-ISW) a precizat că retragerea forţelor ruse din Herson a provocat ”o diviziune ideologică între personajele pro-război şi Vladimir Putin”, care ar eroda încrederea în preşedintele rus.

Alexander Dughin s-a apărat.

”Dacă avem vreo nemulţumire, aceasta este faţă de membrii elitei din conducere care deja fug şi îl trădează unul după altul pe Comandantul Suprem”, a scris el sâmbătă.

Ideologul a mai spus că societatea rusă trebuie să se mobilizeze ”spiritual şi ideologic” pentru a câştiga conflictul fără utilizarea armelor nucleare.

Retragerea din Herson, un oraş strategic din sudul Ucrainei, a fost susţinută public de alte personalităţi ruse care cer să fie aplicate cele mai radicale soluţii în Ucraina, în special liderul cecen Ramzan Kadîrov şi liderul grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin.

Citește și : Rusia interzice intrarea pe teritoriul său a celor doi fraţi şi surorii lui Biden ca reacţie la sancţiuni

Alexander Dughin, în vârstă de 60 de ani, promovează de multă vreme ”neoeurasismul”, care cere ca lumea să fie eliberată de excesele occidentale prin ridicarea unui imperiu care se întinde din Europa până în Asia.

La sfârşitul lunii august, fiica sa, Daria Dughina, a fost ucisă într-un atentat în care a explodat o bombă lângă Moscova, atac atribuit de Rusia serviciilor ucrainene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.