
Regizorul Alexander Rodnyansky, nominalizat de două ori la Oscar („Leviathan”, „Loveless”), a fost condamnat luni în absență la 8,5 ani de închisoare de un tribunal din Moscova pentru declarațiile sale împotriva războiului din Ucraina, relatează Variety.
„Zeci dintre cei mai buni scriitori și muzicieni din Rusia au fost condamnați înaintea mea cu același scop: de a reduce la tăcere vocile anti-război”, a declarat Rodnyansky, potrivit stiripesurse.
Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu
Hotărârea, care a fost pronunțată luni după-amiază la Tribunalul districtual Basmanny din Moscova, l-a condamnat pe Rodnyansky la 8,5 ani de închisoare pentru comentariile sale împotriva războiului și i-a interzis, de asemenea, să posteze pe internet timp de patru ani.
Instanța l-a găsit vinovat de diseminarea de „falsuri” militare, așa cum denumesc oficialii ruși orice declarații care contrazic versiunea oficială privind războiul din Ucraina, și a stabilit că acțiunile sale au fost motivate de „ură politică”, potrivit site-ului rus de știri Mediazona.
În declarația sa, Rodnyansky a insistat că autoritățile au instrumentat un „caz politic” împotriva sa, adăugând că a fost „condamnat pentru că a vorbit despre atrocitățile armatei ruse în Bucha”.
„Decizia tribunalului din Moscova este menită să insufle mai multă teamă în comunitatea cinematografică rusă și să îi împiedice pe membrii săi să critice public războiul nedrept din Ucraina sau pe Vladimir Putin în persoană”, a spus el.
Observând că măsurile Kremlinului împotriva opoziției la război au vizat „zeci” de artiști ruși – și mii de civili obișnuiți – el a adăugat: „Diferența în cazul meu este simplă: Nu sunt rus, sunt ucrainean”.
Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia
Producătorul născut la Kiev, care a trăit și a lucrat aproape trei decenii în Rusia, a fost un critic deschis al războiului din Ucraina de la invazia Rusiei din februarie 2022. După ce a primit un pont conform căruia criticile sale l-au adus în vizorul Kremlinului, Rodnyansky a reușit să fugă din țară. În octombrie 2022, Ministerul Justiției din Rusia l-a declarat „agent străin”.
După o carieră prolifică în mass-media la Kiev, în care a regizat documentare și a fondat prima rețea de televiziune independentă din Ucraina, Rodnyansky a devenit unul dintre cei mai influenți regizori din Rusia. Colaborările sale cu cineastul Andrey Zvyagintsev i-au adus nominalizări la Oscar în categoria filmelor internaționale pentru „Leviathan” și „Loveless”.
This post was last modified on 22/10/2024 15:56 15:56