X

Alexander Van der Bellen: Austria sprijină eforturile R. Moldova de a deveni membră a UE

Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, afirmă că țara sa sprijină eforturile R. Moldova de a deveni membră a Uniunii Europene.

Totuși, acesta nu a dat un răspuns exact în privința votului pe care urmează să îl ofere autoritățile din Austria față de inițierea negocierilor de aderare a R. Moldova la UE.

Citeşte şi: Delegația Republicii Moldova cere încetarea blocării activității observatorilor militari în Zona de Securitate – Stiripesurse.md

În cadrul unei conferințe de presă alături de președintele Sloveniei, Nataša Pirc Musar, și președintele R. Moldova, Maia Sandu, Alexander Van der Bellen a menționat că, înainte de aderarea la UE, R. Moldova trebuie să realizeze reformele necesare.

El a precizat că realizarea reformelor este un proces anevoios și este nevoie de sprijinul populației, însă președintele Austriei a venit cu un răspuns evaziv în ceea ce privește votul din decembrie, la Consiliul European, când va fi pusă în discuție inițierea negocierilor de aderare a R. Moldova și a Ucrainei la UE.

Citeşte şi: Parohul Bisericii Sf. Dumitru aderă la Mitropolia Basarabiei

„Nu știu care va fi opinia altor state membre, dar subiectele ar putea fi amânate din motive interne. Multe lucruri se pot întâmpla, multe care ar putea să se întâmple. Nu pot să vin cu o prognoză, dar sper că Consiliul European nu va irosi timp. Asemenea decizii durează și asta nu are treabă cu țara Dvs.”, a conchis Alexander Van der Bellen.

Tags: Alexander Van der BellenMoldovaUE
Categorii: Știrile zileiU.E.