Alexandru Lupușor: În R. Moldova luările de poziții ale celor două Mitropolii diferă

Publicat:

Alexandru Lupușor: În R. Moldova luările de poziții ale celor două Mitropolii diferă

Potrivit eticii războiului, o invazie militară poate fi considerată justă dacă este vorba despre un război de apărare sau de salvare a populației de la un genocid iminent. Acesta este unul dintre principiile de bază elaborate de etica războiului. Intervenția militară de amploare a Rusiei împotriva Ucrainei încalcă toate principiile formulate până acum.

Opinia aparține lectorului universitar, Alexandru Lupușor, și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice „Războiul, Religia și Biserica”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit lui Alexandru Lupușor, Kremlinul folosește biserica pentru a promova ideea „lumii ruse” și pentru a-și justifica acțiunile agresive în fața propriului popor.


Lectorul universitar Alexandru Lupușor a explicat că atât cauzele cât și mijloacele folosite de Rusia în Ucraina sunt injuste și contravin principiilor eticii războiului.

„Se consideră că există doar două cauze care oferă justificare războiului: e vorba de războiul de apărare și intervenția doar pentru a salva o comunitate, un grup, o populație, de un genocid iminent. Adică e vorba de o cauză umanitară. Asta înseamnă că nici istoria, nici divinitatea, nu pot servi drept cauze care să justifice intervenția militară într-un anumit teritoriu. Din acest punct de vedere, războiul declanșat de Rusia în Ucraina nu poate fi justificat. Războiul din Ucraina este unul injust prin prisma tuturor principiilor elaborate de etica războiului”, a spus lectorul universitar de la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, Alexandru Lupușor.

Alexandru Lupușor a afirmat că biserica ortodoxă rusă este implicată activ în promovarea războiului, devenind un aliat al Kremlinului în acțiunile agresive ale acestuia din Ucraina.

„Biserica poate fi considerată un actor social, implicată în anumite practici ale societății, inclusiv în cele ale războiului. Nu putem ignora biserica în calitate de un aliat al unei ideologii războinice așa cum este cea promovată de Kremlin astăzi. Conceptul de „lume rusă” este un instrument ideologic și este o expresie care obține valențe religioase, fiind utilizat inclusiv de reprezentanții bisericii ruse pentru a marca un alibi geopolitic al intervenției”, a explicat lectorul universitar.

Alexandru Lupușor și-a exprimat regretul că luările de poziție ale Mitropoliei Moldovei cu referire la războiul din Ucraina nu au fost tranșante. Potrivit lectorului universitar, plecările clericilor moldoveni la Moscova pot fi considerate drept un instrument al războiului hibrid dus de Rusia împotriva Republicii Moldova.

„În Republica Moldova luările de poziții ale celor două Mitropolii diferă. Condamnarea războiului a fost făcută și de Mitropolia Moldovei, dar este o declarație ambiguă și evazivă. Pentru că nu se spune cu subiect și predicat ce tip de război este, cine este agresorul. E prea puțin să condamnăm o categorie abstractă cum este războiul când evenimentele sunt atât de aproape de noi și ne vizează în mod direct. Ca să mă exprim biblic este o „spălare pe mâini”. Nu înseamnă că nu sunt reprezentanți ai clerului care au luat o anumită poziție, condamnând expres intervenția Rusiei asupra ucrainenilor care la fel sunt un popor creștin ortodox”, a mai spus Alexandru Lupușor.

Dezbaterea publică la tema „Războiul, Religia și Biserica” este a 315-a ediție de dezbateri din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Turismul responsabil, pacea și inovațiile tehnologice, în prim-plan la Moldova Tourism Forum 2024

Turismul responsabil, pacea și inovațiile tehnologice, în prim-plan la Moldova Tourism Forum 2024 Promovarea unui turism responsabil şi durabil, dar şi a inovaţiilor tehnologice în...

THE WALL STREET JOURNAL: Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste

THE WALL STREET JOURNAL: Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio de marți de la ONU virtuților diplomației și...

De ce s-au supărat Trump și republicanii pe Zelenski

De ce s-au supărat Trump și republicanii pe Zelenski Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost acuzat de republicani că s-a amestecat în alegerile din Statele...

Norvegia nu va mai acorda automat azil tuturor refugiaţilor ucraineni

Norvegia nu va mai acorda automat azil tuturor refugiaţilor ucraineni Norvegia va pune capăt cu efect imediat acordării de azil automat tuturor ucrainenilor, a anunţat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.