Abrogarea stării de urgență în acest moment, marcat de un context geopolitic extrem de instabil, ar fi o decizie iresponsabilă, în condițiile în care riscurile rămân ridicate. Despre aceasta a anunțat astăzi premierul Alexandru Munteanu, care a dat asigurări că autoritățile vor utiliza acest instrument cu maximă prudență, asumare și transparență, urmând ca după Sărbătorile Pascale să propună în Parlament examinarea abrogării stării de urgență, transmite MOLDPRES.
„Am promis că nu vom menține starea de urgență în domeniul energetic nici măcar o zi față de cât este necesar. Am spus întotdeauna și aveam intenția și ne pregăteam să venim chiar mâine, în ziua de joi, în Parlament, cu propunerea de abrogare. Trebuie să constat, spre regret, realitatea s-a schimbat și nu într-o direcție pozitivă. Situația piețelor externe rămâne extrem de volatilă. Noaptea trecută a fost anunțată o încetare temporară a focului în Orientul Mijlociu, dar riscurile oricum rămân foarte ridicate. Vorbim despre una din cele mai severe crize energetice din ultimele decenii”, a declarat premierul, la începutul ședinței de astăzi a Guvernului.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Premierul a subliniat că autoritățile vor asigura transparență maximă în contextul stării de urgență, iar membrii Guvernului discută continuu cu reprezentanți ai tuturor fracțiunilor parlamentare despre acțiunile întreprinse.
„Am promis transparență, cooperare și pragmatism și noi menținem acest angajament. Ne-am întâlnit de nenumărate ori și vom continua să ne întâlnim cu colegii din Parlament, din toate fracțiunile, pentru a informa, a consulta și a lua decizii responsabile, împreună, pentru binele cetățenilor. Starea de urgență nu este o măsură politică, este un instrument necesar pentru a interveni rapid, mai ales în situații critice cu care ne confruntăm”, a subliniat oficialul.
Șeful Guvernului a remarcat eforturile coordonate pentru repunerea în funcțiune a Liniei electrice Isaccea-Vulcănești, însă riscurile oricum n-au dispărut, a spus el.
„Atacurile se pot repeta oricând, inclusiv în perioada Sărbătorilor Pascale. În aceste condiții, abrogarea stării de urgență acum, în ajunul sărbătorilor și într-un context geopolitic extrem de instabil, ar fi o decizie iresponsabilă. Totuși vreau să fiu clar, vom utiliza acest instrument cu maximă prudență, asumare și transparență”, a spus prim-ministrul Munteanu.
În aceste condiții, Guvernul va examina astăzi raportul Centrului Național de Management al Crizelor, iar până la sfârșitul acestei săptămâni raportul privind gestionarea stării de urgență va fi prezentat Parlamentului și va fi făcut public.
Totodată, Alexandru Munteanu a anunțat că autoritățile și-au stabilit drept obiectiv ca după Sărbătorile Pascale să propună în Parlament abrogarea stării de urgență.
„Ne propunem să revenim în Parlament după Sărbătorile Pascale, pe 23 aprilie, pentru examinarea abrogării stării de urgență, iarăși, dacă situația ne va permite și nu vor fi alte situații de forță majoră. Concomitent, vom menține consultările cu fracțiunile parlamentare”, a spus Munteanu.
Citește și: Ce spun experții despre ieșirea R. Moldova din CSI
Premierul a mai adăugat că, până la sfârșitul săptămânii, va transmite Parlamentului raportul Guvernului pentru anul 2025, urmând a fi organizate dezbateri pe marginea acestuia imediat după sărbătorile de Paște.
Parlamentul Republicii Moldova a instituit stare de urgență la nivel național pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 martie 2026, la propunerea Guvernului, după ce Linia electrică aeriană Isaccea–Vulcănești a fost deconectată în seara zilei de luni, 23 martie, în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei.












