Alexandru Munteanu, despre noile condiții impuse de Franța la importul produselor agroalimentare: ‘Noi continuăm dialogul cu ei’

Premierul Alexandru Munteanu a declarat că decizia Franței de a impune noi condiții privind importul anumitor produse alimentare nu va afecta operatorii economici din Republica Moldova, dacă aceștia vor respecta regulile stabilite, informează MOLDPRES.

Șeful Guvernului a menționat că noile condiții impuse de Franța vizează toate statele exportatoare, și nu doar Republica Moldova.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

„Noi am discutat cu mai mulți oficiali din Franța, în cadrul Forumului Economic de la Davos. Ei nu cred că ne afectează direct. De fapt, au fost niște măsuri luate față de toate țările, nu doar față de Republica Moldova. Ni s-a spus că e un răspuns la acele produse sau ingrediente toxice care s-au detectat în unele legume sau fructe. Cunoscând produsele noastre, de calitate bună, ei nu cred că noi vom fi afectați de aceste măsuri. Noi continuăm dialogul cu ei”, a declarat Alexandru Munteanu.

Premierul a îndemnat producătorii autohtoni să fie foarte atenți și să nu admită excese.

„Vorbind cu producătorii mari, eu nu cred că este o problemă. Știu că ei sunt foarte prudenți în așa situații, dar oricum să mai verifice. ANSA poate să ne ajute să facă toate verificările de rigoare ca într-adevăr, să fim cu certitudine convinși că produsele nu au nicio doză, nici măcar cea permisă de pesticide”, a subliniat prim-ministrul.

Din 8 februarie 2026, Franța va suspenda oficial importul și comercializarea pe teritoriul său a anumitor produse alimentare provenite din afara UE, dacă acestea conțin reziduuri detectabile provenite de la cinci substanțe active neaprobate în UE.

Decizia se bazează pe un ordin emis de Guvernul Franței la începutul anului 2026, fiind justificată prin necesitatea protejării sănătății publice.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Noile reguli se aplică exclusiv produselor introduse pe piața din Franța și nu afectează comerțul cu celelalte state membre ale UE.

În acest context, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare recomandă exportatorilor și comercianților care intenționează să livreze produse pe piața franceză să verifice cu maximă rigurozitate conformitatea acestora, inclusiv prin testarea prezenței reziduurilor de substanțe active interzise.

This post was last modified on 27/01/2026 18:24 18:24

Tags: Alexandru Munteanu
Politică