Premierul Alexandru Munteanu, alături de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Vladimir Bolea, a inspectat lucrările de construcție a noului pod de la Ungheni, denumit simbolic și „Podul de Flori”.
„Podul de la Ungheni e un proiect simbolic și strategic pentru Republica Moldova. Va fi primul pod construit după mai bine de 60 ani peste râul Prut. Proiectul avansează conform planului, iar obiectivul nostru este ca podul să fie funcțional până la sfârșitul anului viitor. Acest pod va conecta Moldova de viitoarea Autostradă A8 – Târgu Mureș – Iași – Ungheni – Chișinău și ne va integra în rețeaua europeană de transport”, a subliniat premierul, potrivit safenews.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Potrivit datelor oficiale, lucrările au început pe data de 26 aprilie 2025, iar valoarea totală a proiectului este de 33 de milioane de euro.
Podul va avea o lungime de 261 de metri și va fi alcătuit din două poduri paralele, având fiecare câte două benzi pe sens și trotuare.
Totodată, au fost inițiate studiile de fezabilitate pentru alte 4 poduri peste Prut, care vor conecta coridoarele economice regionale.
Subliniem că finalizarea lucrărilor la podul de la Ungheni este planificată pentru anul viitor. În prima etapă, circulația se va desfășura pe drumurile naționale din proximitate, urmând ca ulterior, după obținerea finanțării, să fie realizată autostrada până la Ungheni.












