Alexandru Munteanu: ‘Relațiile R. Moldova cu România se află la un apogeu și continuă să se dezvolte’

Relațiile Republicii Moldova cu România sunt în prezent la un nivel deosebit de aproape, potrivit declarației prim-ministrului Alexandru Munteanu, făcută în această seară la emisiunea „În context” de la postul public de televiziune, referindu-se la stadiul relațiilor bilaterale dintre cele două state, în contextul întâlnirii oficiale cu ministra Afacerilor Externe a României, Oana Ţoiu, transmite MOLDPRES.

„Relația dintre guvernele celor două țări se află la un apogeu și continuă să se dezvolte. Avem un prieten, avem un frate, avem o soră, avem tot sprijinul și asistența de care avem nevoie. Această relație este una cu adevărat deosebită”, a declarat premierul Munteanu, subliniind atât dimensiunea politică, cât și colaborarea practică dintre autorități.

Citește și: Crizele energetice din Transnistria pot deveni recurente, avertizează vicepremierul pentru reintegrare

Prim-ministrul a menționat că dialogul strâns se desfășoară nu doar la nivelul conducerii politice, ci și între experți, secretari de stat și șefi de departamente.

„Beneficiem și de sprijinul experților veniți din România, ceea ce este foarte important pentru procesul nostru de armonizare a legislației în contextul parcursului european”, a precizat Munteanu.

„În cadrul întâlnirii, ministrul român a oferit sfaturi și recomandări care vizează aprofundarea cooperării și consolidarea proiectelor comune”, a subliniat premierul menţionând și relațiile personale de colaborare, inclusiv schimbul de mesaje cu omologul său din România, Ilie Bolojan, evidențiind astfel atmosfera de deschidere și încredere care caracterizează relațiile bilaterale.

Declarațiile vin într-un context în care Republica Moldova continuă să prioritizeze cooperarea cu România pe multiple paliere – de la sprijin legislativ și expertiză tehnică, până la proiecte de dezvoltare economică și culturală. Prim-ministrul Munteanu a reiterat angajamentul țării de a menține aceste relații solide și de a valorifica sprijinul României pentru consolidarea parcursului european al Republicii Moldova.

Citeşte şi: Guvernul prelungeşte compensațiile la energie

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Principalele rezultate ale cooperării bilaterale din anul curent și prioritățile comune pentru următoarea perioadă au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Alexandru Munteanu cu ministra Afacerilor Externe a României, Oana-Silvia Țoiu, care se află la Chișinău cu ocazia participării la Reuniunea șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova din străinătate.

Tags: Alexandru Munteanu
Politică