Alexandru Sonic, președintele Consiliului de Administrație al Bursei Internaționale a Moldovei
Alexandru Sonic, vicepreședintele maib responsabil de sectorul corporativ și investițional, a fost ales președinte al Consiliului de Administrație al Bursei Internaționale a Moldovei SA, informează Logos Press.
Sonic va îndeplini această funcție în paralel cu atribuțiile sale la maib. Numirea vine în contextul lansării Bursei Internaționale a Moldovei și a etapelor inițiale de dezvoltare a acesteia.
Amintim că bursa a fost înregistrată oficial pe 15 decembrie 2025. Structura a fost creată cu scopul de a diversifica sursele de finanțare pentru companii și de a facilita accesul la investiții, inclusiv prin consolidarea legăturilor cu piețele financiare din regiune. Din conducerea executivă a Bursei Internaționale a Moldovei fac parte Veronica Arpintin (CEO) și Andrian Iastremschi.
Consiliul de Administrație al Bursei Internaționale a Moldovei este format din reprezentanți ai acționarilor și un membru independent:
Alexandru Sonic, președinte al Consiliului de Administrație, reprezentant al investitorilor din sectorul de credit;
Paul Dogaru, reprezentant al Bursei de Valori București,
Andrei Plămădeală, reprezentant al investitorilor din sectorul non-credit,
Dumitru Vicol, membru independent
Dorin Recean, fost prim-ministru, reprezentant al Agenției Proprietății de Stat.
Structura capitalului social al Bursei Internaționale a Moldovei: