Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, susține că Republica Moldova este mai bine pregătită acum pentru a face față unei crize energetice, datorită diversificării surselor de aprovizionare cu gaze naturale, în timp ce regiunea transnistreană se confruntă cu dificultăți în aprovizionarea cu gaze, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al perturbărilor în mecanismul de livrare a gazelor. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Sinteza săptămânii”, difuzată la postul de televiziune Vot Tak Moldova.
Potrivit lui Tănase, în trecut Republica Moldova era mult mai vulnerabilă, deoarece depindea de o singură sursă de aprovizionare – gazoductul controlat de Gazprom, potrivit cotidianul.
Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI
„De obicei, atât timp cât eram conectați la un singur gazoduct, controlat de Gazprom și tranzitat prin Ucraina, Rusia putea impune presiuni asupra Republicii Moldova, fie prin creșterea prețurilor, fie prin șantaj pentru anumite decizii politice. Acum avem posibilitatea să achiziționăm gaz din mai multe surse, inclusiv prin conductele care ne leagă de Uniunea Europeană. Astfel, nu există riscuri de furnizare. Problema rămâne doar la nivelul prețului, care depinde mai mult de conjunctura globală decât de situația internă”, a explicat Tănase.
Fostul judecător constituțional a menționat că recentele tensiuni și bombardamente din Iran au condus la creșteri globale ale prețurilor la gaze, petrol și combustibili, subliniind că Republica Moldova nu este izolată de mecanismele economiei globale.
Referindu-se la situația din regiunea transnistreană, Alexandru Tănase a criticat administrația de la Tiraspol pentru faptul că nu ar încerca să acceseze surse alternative de energie și continuă să depindă de Rusia.
Potrivit lui, locuitorii din stânga Nistrului sunt afectați de deciziile politice ale administrației separatiste, care ar promite în continuare livrări de gaze rusești.
„Cât ține de regiunea transnistreană, din păcate acești oameni sunt cumva forțați sau lăsați să sufere de administrația de la Tiraspol, care nu dorește să acceseze instrumente civilizate de cumpărare a gazelor, dar face jocul Federației Ruse, mințind acești bieți oameni că vor găsi posibilități să le furnizeze gaze rusești, într-o modalitate neclară pentru mine. Nu este clar în ce mod, în condițiile în care Federația Rusă nu mai poate furniza aceste gaze, iar în plus nu mai are nici bani să susțină acest teritoriu, care, de fapt, a fost abandonat. Astfel, oamenii aceștia au ajuns într-o situație de stagnare”, a declarat Alexandru Tănase.
Fostul președinte a subliniat că, timp de mulți ani, locuitorii Transnistriei au fost obișnuiți să plătească prețuri simbolice pentru energie și gaze, însă această perioadă s-a încheiat.
„Timp de 30 de ani, lumea a fost obișnuită să plătească un preț simbolic pentru gaze și electricitate. Acum lucrurile s-au încheiat. Nu va mai fi niciodată ceea ce a fost și trebuie, în sfârșit, să treacă și transnistrenii prin ceea ce am trecut și noi acum 30 de ani, când ne-am obișnuit să economisim, să consumăm mai puțin, să bugetăm altfel resursele, să trăim într-o lume reală în care aceste prețuri trebuie plătite. Nu poate exista o situație în care să nu plătești pentru ceea ce consumi”, a explicat fostul președinte al Curții Constituționale.
Tănase consideră că autoritățile de la Chișinău trebuie să informeze corect populația și să promoveze un cadru de cooperare care să reducă dependența de Rusia și să aducă stabilitate energetică. El susține că o abordare realistă și transparentă va ajuta la reconcilierea populației din stânga Nistrului cu realitățile economice și politice ale țării.
„Și cred că Chișinăul are o obligație absolut strategică de a explica acestor oameni și de a-i face să înțeleagă că adevăratul lor interes este să aibă o relație bună cu Republica Moldova și să încercăm să discutăm o procedură de reunificare a celor două maluri, spre binele tuturor, decât să păstrăm această paradigmă imperială care, în afară de suferințe și sărăcie pentru oamenii din stânga Nistrului, nu le aduce absolut nimic”, a declarat Alexandru Tănase.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Amintim că regiunea transnistreană se confruntă cu o criză de gaze naturale, iar autoritățile locale au introdus un regim strict de economisire a resurselor energetice, după ce livrările de gaz au fost reduse semnificativ.
Potrivit portalului Zona de Securitate, care citează surse proprii, compania din Dubai prin intermediul căreia se efectua plata pentru gazul livrat în regiune ar fi fost evacuată pe fondul escaladării situației din jurul Iranului. Această situație ar fi provocat perturbări în mecanismul de achitare și, implicit, sistarea livrărilor de gaz către regiunea transnistreană.
Așa-numitul „Minister al Economiei” de la Tiraspol a confirmat existența unor probleme în mecanismul de livrare a gazelor naturale, menționând că au apărut „perturbări critice” care au dus la reducerea volumelor de aprovizionare.












