Alexei Buzu: Peste 20 de milioane de lei, oferite în mod fraudulos din bugetul de stat, în calitate de ajutor social

Doar în acest an, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a depistat că peste 20 de milioane de lei au fost oferite în mod fraudulos din bugetul de stat, în calitate de ajutor social pentru persoanele care, de fapt, nu aveau nevoie de el. În 2023, suma a fost de 17 milioane de lei. Datele au fost făcute publice de ministrul Alexei Buzu, la ședința de astăzi a Guvernului.

„Programul ajutor social e un program cu experiență la noi în țară, dar care se confrunta cu câteva probleme. În primul rând descuraja angajarea pentru beneficiarii de ajutor social apți de muncă. În al doilea rând, de multe ori ajutorul social era stabilit pentru persoane cu abateri de procedură, acceptate în mod fraudulos și pentru beneficiarii acestui program, în special pentru familiile cu copii, acesta nu reducea sărăcia într-un mod destul de profund. Datele arată că în cel mai bun caz, sărăcia era redusă cu 1,5%, potrivit unimedia.info.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

De mai bine de doi ani, am implementat mai multe măsuri, pentru ca să remediem aceste lacune. Am intervenit să ne asigurăm că pentru toți beneficiarii care sunt apți de muncă facilităm tranziția spre angajare într-un ritm cât mai rapid. Din aprilie când au intrat în vigoare acest prevederi, am redus numărul de beneficiari de 7 ori la nivel național, în raioane precum Ocnița – de 26 de ori, Dondușeni – de 12 ori, Briceni – de 9 ori, ca să înțelegeți magnitudinea efectului și abaterilor care existau.

În 2022, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a susținut angajarea la 8.400 de persoane pe tot parcursul anului, în acest an suntem la 16.500.

Un alt element important e că beneficiarii de ajutor social doar beneficiau de o plată. Asistenții sociali nu lucrau pentru a remedia cauzele profunde de ce aceste persoane, familii se aflau în sărăcie. Noi am schimbat legislația și ne propunem din 2025, să lucrăm mai profund, vom prioritiza familiile cu copii. Ajutorul social pentru familiile cu copii este mult mai generos.

Vom lucra și mai bine pentru a detecta frauda și abaterile. Nu putem admite că un leu care este fraudat prin sistemul de asistență socială este un leu mai puțin pentru cei care într-adevăr au nevoie.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

În 2018-2022 am identificat 10 milioane de lei abateri. Doar în 2023 am identificat 17 milioane lei, iar în acest an – 20 milioane lei. Vom continua să ne asigurăm că avem mai multă transparență, o țintire mai bună și îi ajutăm într-adevăr pe cei care au nevoie”, a informat Alexei Buzu, în timp ce prezenta proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1167/2008.

This post was last modified on 23/12/2024 20:28 20:28

Tags: ajutor socialAlexei Buzuguvern
Politică