StiripesursePoliticăAlexei Codreanu, președintele fracțiunii PAS din Consiliul Raional Orhei, părăsește formațiunea...

Alexei Codreanu, președintele fracțiunii PAS din Consiliul Raional Orhei, părăsește formațiunea politică. Reacția PAS

Publicat:

Alexei Codreanu, președintele fracțiunii PAS din Consiliul Raional Orhei și membru al PAS din 2018, anunță marți, 9 iunie, că demisionează din toate funcțiile deținute și renunță la calitatea de membru al formațiunii politice. Anunțul a fost făcut într-un mesaj pe pagina sa de Facebook. Codreanu susține că „valorile care m-au determinat să mă alătur acestui partid nu mai coincid cu realitatea pe care am văzut-o în ultimii ani”.

„Astăzi (9 iunie, n.r.) am decis să-mi închei activitatea în cadrul Partidului Politic Acțiune și Solidaritate. Am aderat la PAS în iunie 2018, convins că R. Moldova poate fi schimbată prin meritocrație, integritate și transparență. Opt ani de implicare și activitate politică — cu asumare, convingere și rezultate. Astăzi, valorile care m-au determinat să mă alătur acestui partid nu mai coincid cu realitatea pe care am văzut-o în ultimii ani, potrivit zdg.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Cred că politica trebuie făcută cu oameni de calitate, cu demnitate, asumare și cu curajul de a spune lucrurilor pe nume, chiar și atunci când adevărul este incomod. Le mulțumesc colegilor și oamenilor care mi-au fost alături în toți acești ani, oameni cu care am împărtăși cu sinceritate și determinare aceleași idei și convingeri. Acest capitol se încheie aici. Urmează altele”, a scris Codreanu.

Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat că formațiunea politică respectă decizia luată de Alexei Codreanu.


„Și îi mulțumim pentru munca din acești ani. În același timp, alegerile locale noi din Orhei au arătat că organizația teritoriala PAS Orhei are nevoie de o reorganizare și o resetare, lucru pe care ne vom strădui să îl facem, împreună cu toți colegii din Orhei care își doresc acest lucru”, menționează Adriana Vlas.

Anterior, Alexei Codreanu a fost și președintele Organizației Teritoriale Orhei.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova va găzdui exercițiul internațional de teren ‘MD–EU MODEX 2026’, în perioada 15–19 iunie 2026

În perioada 15–19 iunie 2026, pe teritoriul Republicii Moldova se va desfășura exercițiul internațional de teren „MD–EU MODEX 2026”, organizat în cadrul Mecanismului de...

Bilanțul ploilor torențiale din 22 mai: Pagube de 70 de milioane în raionul Ungheni

Ploile torențiale din 22 mai au provocat distrugeri majore în infrastructura raionului Ungheni, afectând drumuri, poduri și locuințele cetățenilor. În cadrul ședinței Comisiei pentru...

Biroul de reintegrare confirmă că Tiraspolul nu a trimis nicio notificare privind deplasările externe ale exponenților structurilor de facto

Reprezentanții structurilor de facto din regiunea transnistreană continuă să participe la evenimente peste hotarele R. Moldova fără să informeze autoritățile constituționale, în pofida mecanismului...

Statul pe care Iranul a decis să nu îl mai atace. ‘Este anunţată încetarea operaţiunilor’

Irakul şi-a redeschis spaţiul aerian luni după-amiază, a anunţat aviaţia civilă irakiană într-un comunicat, după ce Iranul a anunţat că şi-a încheiat operaţiunea militară...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.