Alexei Lungu s-a pricopsit cu un dosar penal pentru huliganism

Publicat:

Alexei Lungu s-a pricopsit cu un dosar penal pentru huliganism

Liderul Partidului politic „Șansă”, Alexei Lungu, care a fost reținut ieri, 3 iulie, în cadrul protestului de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a fost eliberat în aceeași zi. Însă, acesta s-a ales cu un proces penal pentru huliganism.

„În privința sa a fost pornit un proces penal pentru huliganism și un material administrativ pentru nesubordonare”, a declarat pentru IPN Diana Fetco, șefă a Secției comunicare și protocol a Inspectoratului General al Poliției.


Citeşte şi: SUA sărbătoresc astăzi 248 de ani de independență – Stiripesurse.md

Reținerea lui Alexei Lungu a avut loc lângă Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde se examina dosarul în care bașcana Evghenia Guțul și o secretară din cadrul Oficiului central al fostului partid Șor sunt învinuite de acceptarea cu bună știință a finanțării concurentului electoral din partea unui grup criminal organizat.

Alexei Lungu s-a pricopsit cu un dosar penal pentru huliganism

IGP preciza că în contextul examinării acelei cauze penale, Poliția a recepționat din partea președintelui instanței de judecată un demers în care se solicita să fie asigurată respectarea oricărei forme de întrunire nu mai aproape de 25 de metri de sediul instanței. În caz contrar, acțiunile participanților vor fi considerate imixtiune în procesul de activitate al instituției.

În acest context, Poliția a adus la cunoștința celor prezenți în adiacent demersul instanței, solicitând conformarea acestora, timp în care unul dintre participanți a manifestat lipsă de respect prin nesubordonare și agresivitate în raport cu angajații instituțiilor de forță, lovind în bunurile instituțiilor statului, fapt pentru care a fost condus la sediul poliției pentru a fi documentat atât contravențional, cât și penal”, a precizat IGP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO – David și Victoria Beckham au recreat scenele nunții de acum 25 de ani. Hainele violet le vin încă turnate

David și Victoria Beckham au recreat scenele nunții de acum 25 de ani. Hainele violet le vin încă turnate David și Victoria Beckham au purtat...

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani Actorul american Mike Heslin, care apare în serialul ”Special Ops: Lioness”, a murit...

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală Specialiștii spun că generația Z renunță la...

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.