X

Alexei Navalnîi ar fi fost mutat într-una dintre cele mai dure închisori din Rusia

Alexei Navalnîi ar fi fost mutat într-una dintre cele mai dure închisori din Rusia

Liderul opoziției ruse încarcerat, Alexei Navalnîi, va fi mutat într-o nouă închisoare dintr-o altă regiune a Federației Ruse, iar sosirea sa acolo va fi dezvăluită în conformitate cu legea, a anunțat vineri serviciul penitenciar rus, scrie zdg.md cu trimitere la  Reuters.

Procesul de mutare a prizonierilor cu trenul în cea mai mare țară din lume poate dura săptămâni întregi, iar avocații și familia nu pot obține informații despre locația și bunăstarea acestora până când nu ajung la destinație.

Sota.vision, o publicație online de știri în limba rusă, care face multe reportaje judiciare și a cărei fondator și redactor-șef au fost desemnați „agenți străini” de către autoritățile rusești, a declarat că o notă despre Navalnîi de la serviciul penitenciar din regiunea Vladimir, unde Navalnîi era deținut într-o colonie penală aflată la 235 km (145 de mile) la est de Moscova, a fost citită vineri în cadrul unei ședințe de judecată.

Alexei Navalnîi a părăsit Instituția Penitenciară Federală IK-6 din regiunea Vladimir pentru o instituție corecțională situată în afara regiunii Vladimir, în conformitate cu verdictul Tribunalului orașului Moscova din 4 august 2023”, a citat nota Sota.vision.

Sosirea sa la noua instituție, care nu a fost deocamdată numită, va fi dezvăluită în cadrul legislației în vigoare, potrivit notei.

Aliații lui Navalnîi, care se pregătiseră pentru transferul așteptat al acestuia într-o colonie cu „regim special”, cel mai dur grad din sistemul penitenciar rusesc, spun că acesta nu a mai fost văzut de avocații săi din 6 decembrie și au tras un semnal de alarmă cu privire la locul în care se află.

Casa Albă a declarat că este „profund îngrijorată” de aceste informații, a relatat BBC.

Citește și Justiția rusă respinge al doilea apel al liderului opoziției Alexei Navalnîi

Navalnîi nu a fost prezent la mai multe audieri recente la tribunal, la care participase anterior prin legătură video. Autoritățile din colonie au explicat absența prin probleme tehnice din colonie.

În august, Navalnîi a fost condamnat pentru „extremism”. El a fost condamnat la 19 ani de închisoare într-o colonie cu regim special. Acestea sunt instituții cu cele mai dure condiții de detenție.

Tags: Alexei NavalnîiLiderul opozițieiNavalnîipuscarie
Categorii: Externe