Algeria este ‘sufocată’ de migranţi, iar Europa îşi ‘baricadează’ tot mai mult frotierele

Algeria se aşteaptă ca tot mai mulţi migranţi ilegali să pătrundă pe teritoriul său dinspre Africa Subsahariană, după ce Uniunea Europeană a făcut şi mai greu de ajuns pe mare în Europa pentru candidaţii la migraţie, a indicat joi ministrul de interne algerian, Hassen Kacimi, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Un acord încheiat în 2016 de Uniunea Europeană cu Turcia a închis practic ruta maritimă către insulele greceşti, prin care au trecut circa un milion de persoane în 2015. A scăzut de asemenea numărul persoanelor în ultimul punct principal de plecare, Libia, ca urmare a sprijinului din partea UE pentru paza de coastă libiană. Italia ajută totodată Tunisia să oprească plecările cu ambarcaţiuni pe mare.

Citeşte şi: Nikki Haley CEARTĂ toate ţările care nu votează la fel ca SUA la ONU

”Avem acum zeci de mii (de migranţi ilegali), dar într-un viitor apropiat putem vorbi despre sute de mii după ce Europa şi-a închis porţile”, a declarat Kacimi presei. ”Soluţia nu este să închidem graniţele dintr-o parte şi să-i lăsăm pe oameni să moară în cealaltă parte. Algeria este foarte preocupată de numărul de migranţi ilegali”, a adăugat ministrul algerian.

Potrivit declaraţiilor sale, Algeria, care are o graniţă de 2.500 km cu Mali şi Niger, a cheltuit 20 de milioane de dolari în ultimii trei ani pentru a gestiona un aflux de migranţi ilegali dinspre regiunea Sahel, de unde fug din cauza războaielor, a insecurităţii ori a sărăciei.

Citeşte şi: Summitul inter-coreean: ‘Acum începe o nouă istorie’ (Kim Jong Un)

”Nimeni nu ne ajută, gestionăm situaţia cu propriile noastre mijloace”, a afirmat Kacimi, respingând acuzaţiile din partea unor organizaţii pentru drepturile omului, precum Human Rights Watch şi Amnesty International, potrivit cărora migranţii sunt expulzaţi într-un mod degradant.

”Nu suntem nazişti şi n-au murit niciodată migranţi în Algeria”, a conchis ministrul de interne algerian. 

Tags: Africa SubsaharianăalgeriaAmnesty InternationalHassen KacimiHuman Rights Watchlibiamigrantiregiunea SahelUniunea Europeană (UE)
Categorii: Știrile zilei