Ali Khamenei avertizează UE că Iranul nu va tolera sancţiuni

Publicat:

Liderul suprem iranian Ali Khamenei i-a avertizat luni pe europeni să nu ”viseze” că ţara sa ar putea să continue să-şi limiteze programul nuclear şi să fie supusă unor sancţiuni economice, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Anumite ţări europene (spun că că se aşteaptă) ca poporul iranian să tolereze sancţiuni (…), să-şi abandoneze activităţile în domeniul energiei nucleare şi să continue (să se supună) restricţiilor” în domeniu impuse prin acordul în dosarul nuclear iranian din 2015, denunţat recent de Statele Unite, a declarat Khamenei într-un discurs la Teheran.


Citește și : Strategia de război modern a lui Putin va reprezenta „ani la rând” o ameninţare pentru Occident (raport britanic)

”Eu le transmit acestor ţări că ele trebuie să fie conştiente că acesta este un vis care nu se va realiza. Poporul şi Guvernul Iranului nu vor tolera niciodată să fie nevoite să suporte atât sancţiuni, cât şi limitări în domeniul nuclear. Asta nu se va întâmpla niciodată”, a adăugat numărul unu iranian.

El a susţinut acest discurs cu ocazia marcării a 29 de ani de la moartea fondatorului Republicii islamice, ayatollahul Khomeiny.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat pe 8 mai că îşi retrage ţara din acordul internaţional în dosarul nuclear iranian încheiat la Viena în 2015 între Teheran şi Grupul 5+1 (China, Franţa, Regatul Unit, Rusia, Statele Unite plus Germania).

Această decizie a deschis calea unei reintroduceri a tuturor sancţiunilor economice americane impuse Iranului care au fost ridicate în virtutea acordului nuclear.

Acordul de la Viena i-a permis Iranului să se reintegreze în rândul naţiunilor, dar şi o ridicare parţială a unor sancţiuni internaţionale impuse Republicii islamice.

În schimb, Teheranul a acceptat să-şi limiteze pe o perioadă de mai mulţi ani programul nuclear, oferind astfel asigurări că programul nu are un scop militar.

Citește și : SUA: Curtea Supremă a dat câştig de cauză administraţiei lui Trump într-un dosar emblematic privind avorturilele

Khamenei şi diverşi lideri iranieni au avertizat deja, în mai multe rânduri, că Iranul ar putea să părăsească Acordul de la Viena, în cazul în care acesta îşi pierde scopul, mai ales în privinţa consecinţelor economice.

Liderul suprem le-a stabilit, pe 23 mai, o serie de condiţii europenilor pentru ca Iranul să râmână în acord. Însă aceştia au o marjă de manevră redusă în menţinerea intereselor lor economice în Iran.

La scurt timp după discursul lui Khamenei, luni, constructorul francez de automobile PSA, care a revenit în Iran după 2015, a anunţat că îşi pregăteşte retragerea din această ţară, pentru a se conforma sancţiunilor americane.

Din aceleaşi motive, grupul petrolier francez Total, altă întreprindere emblematică între grupurile străine ce operează în Iran după 2015, a anunţat la 1 iunie că probabilitatea de a rămâne în Iram este ”foarte slabă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.