X

Alianța creată de Viktor Orban va deveni oficial grup în Parlamentul European

Alianța creată de Viktor Orban va deveni oficial grup în Parlamentul European

Noua alianță de partide de extremă dreapta a premierului ungar Viktor Orban din Parlamentul European a îndeplinit condițiile pentru a forma un grup politic, care se va numi „Patrioți pentru Europa”.

Pentru a forma grupul, sunt necesari 23 de deputați europeni din cel puțin șapte țări. Sâmbătă, grupul a obținut aderarea Partidului Popular Danez de extremă dreapta și a partidului flamand de extremă dreapta Vlaams Belang, îndeplinind astfel pragul necesar, potrivit agenției DPA, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

În alianță se regăsește și partidul lui Geert Wilders, care conduce coaliția de guvernare din Țările de Jos.

Orban și-a anunțat intenția de a forma un nou grup parlamentar al UE pe 30 iunie, promițând o „nouă eră” care ar „schimba politica europeană”.

El a făcut anunțul la Strasbourg împreună cu Partidul Libertății din Austria, de extremă dreapta, și cu partidul centrist ANO al fostului prim-ministru ceh Andrej Babis.

De atunci, alte cinci partide au declarat că se vor alătura. Printre acestea se numără Partidul pentru Libertate (PVV) al olandezului Geert Wilders, recunoscut pentru discursul anti-islam, partidul de extremă dreapta Chega din Portugalia și partidul Vox din Spania.

Orban încearcă să devină figura dominantă în peisajul de extremă-dreapta din Parlamentul European. Partidele din noua alianță se vor întâlni luni la Bruxelles. Este posibil ca Adunarea Națională (RN), partidul condus de Marine Le Pen, să decidă să se asocieze acestei alianțe, mai ales că de luni va ști în ce poziție se află pe plan intern, după alegerile de duminică din Franța.

Cu 30 de eurodeputați, RN ar fi cea mai mare forță politică din grup, iar „Patrioții pentru Europa” ar putea deveni al treilea grup parlamentar ca mărime, după Partidul Popular European (PPE) și Social-Democrații (SD). Astfel, grupul ar depăși celălalt grup de dreapta Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR), condus de Giorgia Meloni, prim-minitru al Italiei.

Câteva dintre grupurile care s-au alăturat mișcării lui Orban au făcut parte anterior din grupul Identitate și Democrație (ID), care include membri ai RN.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Partidul ANO al lui Babis a dezertat din Renew Europe, care include liberali și centriști. Vox părăsește mișcarea ECR, principalul rival al lui Orban ca actor dominant în politica de dreapta a UE.

Între timp, Alternativa pentru Germania (AfD), care a fost exclusă din grupul ID înainte de alegerile europene, a declarat că nu își vede locul în rândurile noii alianțe din jurul lui Orban.

Tags: europaParlamentul EuropeanViktor Orban
Externe