Aliata lui Trump câştigă nominalizarea pentru un nou mandat de guvernator, înaintea alegerilor din noiembrie

Guvernatoarea statului american South Dakota Kristi Noem, cunoscută ca fermă aliată a fostului preşedinte Donald Trump, a obţinut fără probleme nominalizarea din partea Partidului Republican pentru a candida din nou la alegerile care au loc în noiembrie, relatează miercuri agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Noem, cunoscută şi pentru opoziţia sa faţă de restricţiile legate de COVID-19, l-a învins în votul de marţi pe fostul preşedinte al Camerei reprezentanţilor din Dakota, Steven Haugaard, diferenţa de voturi fiind de 77% la 23%.

Citeşte şi: Un pod s-a prăbuşit chiar în timpul inaugurării (VIDEO): Cel puţin 25 de oameni sunt răniţi! – Black News

Kristi Noem a fost menţionată ca posibilă candidată la vicepreşedinţia SUA în echipa lui Trump în cazul în care acesta se va prezenta pentru un nou mandat în 2024 sau chiar ca viitoare candidată la Casa Albă, în cazul în care Trump nu va mai candida.

Republicanii sunt consideraţi favoriţi în alegerile care au loc în noiembrie pentru postul de guvernator în Dakota de Sud şi pentru cele două de reprezentant al statului Montana în Camera reprezentanţilor din Congresul SUA. Alegerile primare din Montana desfăşurate tot marţi pentru a desemna candidatul partidului în scrutinul legislativ din noiembrie încă nu au dat un câştigător clar.

Erau încă aşteptate şi rezultatele voturilor de nominalizare în vederea participării la alegerile din noiembrie şi în statele New Jersey, Iowa, Mississippi şi New Mexico.

Având în vedere scăderea înregistrată în sondaje de preşedintele democrat Joe Biden şi creşterea preocupării alegătorilor faţă de inflaţie, este de aşteptat ca republicanii să câştige controlul în Camera Reprezentanţilor în alegerile parţiale din 8 noiembrie şi posibil şi în Senat, ceea ce ar putea bloca agenda legislativă a lui Biden, notează Reuters.

Citeşte şi: Tragedie feroviară în Iran (VIDEO): Un tren a sărit de pe şine şi cel puţin 10 oameni au murit! – Black News

Doar 41% dintre americani aprobă prestaţia lui Biden ca preşedinte, aproape cel mai scăzut nivel de la începutul mandatului, a indicat un sondaj Reuters/Ipsos realizat marţi.

Acesta a mai arătat că Partidul Democrat şi cel Republican sunt umăr la umăr în preferinţele alegătorilor în perspectiva alegerilor din noiembrie, 39% afirmând că vor vota pentru un democrat şi 37% pentru un republican, în condiţiile unei marje de credibilitate de 4 puncte de procentaj.

Tags: Camera ReprezentantilorDakotaDonald TrumpKristi Noempartidul democratPartidul republicanSouth DakotaSteven HaugaardSUA
Categorii: Știrile zilei