X

Aliaţii lui Putin se întrec în felicitări, Occidentul este mai rezervat

Aliaţii tradiţionali ai Rusiei au salutat luni victoria zdrobitoare a lui Vladimir Putin în alegerile prezidenţiale de duminică, la care acesta a obţinut un al patrulea mandat la Kremlin. În schimb, Germania – prima ţară occidentală care a reacţionat oficial – s-a arătat mult mai rezervată, notează AFP, conform agerpres.

Berlin 
– Purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel a anunţat că şefa executivului îi va “scrie o telegramă foarte curând” lui Putin. “Cred că, în mod firesc, cu ocazia acestor felicitări se va aborda şi problema provocărilor cu care se confruntă relaţiile ruso-germane”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Steffen Seibert a evocat “diferenţele de opinie” dintre cele două ţări cu privire la Ucraina sau Siria, dar a subliniat că este important să nu se “rupă firul dialogului” cu Moscova.

Rusia lui Vladimir Putin “va rămâne un partener dificil”, a comentat la rândul său şeful diplomaţiei germane Heiko Maas, adăugând însă că “avem nevoie şi de Rusia pentru a găsi soluţii la marile probleme internaţionale”.

Beijing 
– Preşedintele chinez Xi Jinping l-a felicitat pe omologul său rus pentru realegerea sa, afirmând că relaţiile bilaterale se află la “cel mai bun nivel istoric”.

“China este pregătită să coopereze cu Rusia pentru ca relaţiile sino-ruse să continue să progreseze şi pentru a promova pacea mondială”, a mai spus liderul chinez.

Teheran 
– Preşedintele iranian Hassan Rohani l-a felicitat pe Vladimir Putin pentru victoria sa “decisivă”. “Sunt convins că în timpul noului dumneavoastră mandat relaţiile dintre ţările noastre se vor dezvolta tot mai mult”, a scris Rohani într-un mesaj adresat şefului de stat rus.

Caracas 
– Preşedintele socialist al Venezuelei, Nicolas Maduro, l-a felicitat pe Putin şi “gloriosul popor rus pentru demonstraţia sa de civism”. “Rusia şi Venezuela au devenit ţări-surori” care trebuie să “înfrunte numeroasele manevre ale imperialismului” ce caută să “impună doctrinele supremaţiei mondiale”, a subliniat Maduro.

Cairo 
– Preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, i-a adresat “cele mai călduroase felicitări” lui Vladimir Putin şi a elogiat “relaţiile strategice ale celor două ţări şi voinţa lor de a le dezvolta şi mai mult, în interesul celor două popoare”.

La Paz 
– Preşedintele Boliviei, Evo Morales, a salutat pe Twitter “victoria strălucitoare” a lui Putin, care, potrivit lui, “garantează echilibrul geopolitic şi pacea mondială în faţa ofensivei imperialismului”. “Rusia respectă demnitatea popoarelor”, a adăugat Morales.

Minsk 
– “Acest rezultat este dovada unei mari încrederi şi a susţinerii acordate de cetăţenii ruşi politicii existente vizând asigurarea dezvoltării sociale şi economice stabile a ţării şi consolidarea autorităţii sale pe scena internaţională”, a comentat preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.

Taşkent 
– Preşedintele uzbec Şavkat Mirzioiev a vorbit la telefon cu Putin pentru a-i da asigurări că rezultatul alegerilor a arătat “o uriaşă încredere şi un sprijin colosal al poporului rus faţă de politica prezidenţială”, care vizează mai ales “apărarea fermă a suveranităţii şi intereselor statului” şi “consolidarea rolului ţării de putere mondială”.

Astana
– Preşedintele kazah Nursultan Nazarbaev i-a telefonat la rândul său lui Putin, adresându-i “felicitări călduroase pentru victoria sa convingătoare”.

Paris 
– Partidul francez de extremă dreapta Frontul Naţional (FN) a salutat într-un comunicat “marele succes electoral” al lui Vladimir Putin, care, potrivit FN, “confirmă stabilitatea şi ancorarea democratică a Rusiei” şi “stă mărturie a voinţei poporului rus de a continua pe calea reformelor angajate”. “Trebuie să încetăm să mai vedem Rusia ca pe un adversar şi să reluăm dialogul cu un aliat indispensabil în războiul împotriva terorismului”, a făcut apel Frontul Naţional.

Citeşte şi: Vladimir Putin are peste 76%, după numărarea a 99% din voturi

Tags: alegerialiatifelicitarioccidentrusiaVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei