Aliaţii Ucrainei se reunesc din nou pentru a-şi coordona livrările de armament

Aliaţii Kievului se reunesc joi la baza militară americană de la Ramstein, în vestul Germaniei, pentru a continua să-şi coordoneze ajutorul militar pentru Ucraina, care desfăşoară de săptămâna trecută o contraofensivă în sudul ţării pentru a disloca forţele ruse, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cea de-a cincea reuniune a grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, ce are loc la invitaţia şefului Pentagonului, Lloyd Austin, îşi propune să facă dovada ‘unităţii şi solidarităţii’ aliaţilor Ucrainei, a indicat şeful Statului Major american, generalul Mark Milley.

Citeşte şi: ADEVĂRUL despre piloţii avioanelor de pasageri: ‘Suntem stresaţi, deprimaţi şi suferim în tăcere!’ – Black News

Reprezentanţii a peste 40 de ţări şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se vor reuni la baza din Germania pentru a discuta mai ales despre provocările în materie de producţie de armament ale conflictului.

‘Consumul de muniţii este foarte important în acest război în Ucraina’, le-a explicat generalul Milley jurnaliştilor care îl însoţesc.

Obiectivul este de ‘a încerca să determinăm nevoile, cererile şi apoi să le comparăm cu oferta, fie din stocurile ţărilor, fie din ceea ce poate fi produs de industria’ de apărare, a spus generalul Milley în avionul care îl aducea de la Washington.

Ucraina şi-a epuizat tot armamentul de fabricaţie rusească, iar apărarea sa este de acum dependentă total de ajutorul militar occidental.

De partea cealaltă, conform Washingtonului, Rusia s-a îndreptat spre Coreea de Nord pentru a cumpăra mari cantităţi de rachete şi obuze de artilerie.

SUA, principalul furnizor de sprijin militar pentru Ucraina, au promis deja să trimită armament divers în valoare de 13,5 miliarde de dolari, în principal rachete antitanc Javelin, piese de artilerie şi obuze compatibile cu sistemele de artilerie ale NATO.

Washingtonul a trimis de asemenea sisteme de artilerie de precizie HIMARS, dotate cu rachete GMLERS ghidate prin GPS, care sunt larg folosite în sudul şi estul Ucrainei.

Kievul ar dori arme cu rază mai lungă de tipul ATACMS, care pot lovi la 300 km, dar SUA refuză, temându-se că aceste rachete ar putea viza ţinte în teritoriul rus, ceea ce ar putea provoca o extindere a conflictului.

‘Politica actuală a Statelor Unite este că nu trimitem ATACMS’, a reamintit generalul Milley. ‘Am avut această discuţie de mai multe ori cu omologul meu şi cu alţi responsabili ucraineni’, a adăugat el.

‘Trimitem HIMARS (…) cu GMLERS şi aceste sisteme s-au dovedit foarte, foarte eficace împotriva forţelor ruse. Credem că raza de acţiune a HIMARS este suficientă pentru a răspunde nevoilor ucrainenilor în lupta lor actuală’, a mai afirmat generalul Milley.

SUA furnizează singure trei sferturi din obuzele la standarde NATO, a subliniat purtătorul de cuvânt al Statului Major, colonelul Dave Butler.

‘Peste 10 ţări din grupul de contact furnizează piese de artilerie de calibrul 155 mm şi 15 donează muniţii de 155 mm’, a arătat el.

Citeşte şi: Uniunea Europeană va interzice importurile de petrol rusesc începând cu 5 decembrie – Black News

Toate donaţiile de armament pentru Ucraina sunt calculate astfel încât să nu le slăbească ţărilor donatoare capacităţile militare, dar stocurile de muniţii trebuie să poată fi înlocuite cu regularitate, de unde necesitatea de a revitaliza producţia industriei de apărare, a explicat purtătorul de cuvânt.

‘Furnizarea de muniţii americane Ucrainei nu este legată în mod specific de capacităţile de producţie anuală a unui armament livrat de industria de apărare americană, dar această capacitate de producţie este unul din factorii luaţi în considerare’, a concluzionat el.

Tags: germaniaJens StoltenbergkievMark MilleyNATOPentagonRamsteinrusiaucraina
Categorii: Război in Ucraina