Alte 30 de clădiri publice vor fi reabilitate termic

Ministerul Energiei va negocia un acord de credit și grant pentru renovarea energetică a 30 de clădiri publice.

Citește și: Procesul de evaluare a procurorilor va fi reluat în câteva săptămâni

Este vorba despre 16 clădiri de învățământ superior și 14 spitale raionale. Clădirile de învățământ sunt majoritar în Chișinău, iar spitalele sunt distribuite la nivel național în 9 raioane.  În cadrul ședinței de astăzi a Guvernului,  Cabinetul de miniștri a autorizat Ministerul Energiei să inițieze negocierile pentru semnarea acordurilor de finanțare.

Finanțarea va fi oferită dintr-un credit de la Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD), iar cu Banca de Dezvoltare a Germaniei „Institutul de Credit pentru Reconstrucție” (KfW) se va semna un acord de grant și proiect. Proiectul va fi implementat de către Unitatea Consolidată de Implementare a Proiectelor în domeniul Energetic, UCIPE.

Proiectul „Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică (INSPIREE)” va fi implementat pe o perioadă de 5 ani, după semnarea acordurilor de finanțare și de grant cu AFD/KfW cu o valoare totală de 73,0 milioane Euro.

Dintre acestea, 30 de milioane de Euro vor fi acordate sub formă de împrumut de către Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD), 38,7 milioane Euro sub formă de grant oferit de Guvernul Republicii Federale a Germaniei prin intermediul Băncii de Dezvoltare a Germaniei „Institutul de Credit pentru Reconstrucție” (KfW) și 4,3 milioane Euro care este contribuția Republicii Moldova.

Tags: cladoiri publiceGuvernul Republicii MoldovaMinisterul Energiei al R. Moldovareabilitare termică
Știrile zilei