
În luna iunie 2026, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat spre plată cereri de acordare a subvențiilor în valoare totală de 53,96 milioane de lei. Sumele au fost direcționate către fermieri prin diverse forme de sprijin.
Citește și: Sute de afaceri au fost finanțate prin Programul FCA
Respectiv, 39,63 milioane de lei au fost autorizate pentru 38 de cereri depuse în cadrul formei de plată postinvestițională. Cererile cu cea mai mare pondere din totalul sumei alocate vizează investiții în exploatații zootehnice. Este vorba despre 13,97 milioane de lei. Investiții în infrastructura de producere, prelucrare sau comercializare din sectorul vegetal – 8,03 milioane de lei, stimularea dezvoltării turismului în mediul rural – 6,03 milioane de lei și investiții în exploatații din sectorul viticol – 4,41 milioane de lei.
De asemenea, 13,83 milioane de lei au fost alocate pentru forma de plată în avans, și anume pentru achitarea tranșei I aferente celor 11 proiecte investiționale depuse în anul 2025, dintre care 9 vizează modernizarea exploatațiilor zootehnice, iar 2 sunt aferente măsurii de stimulare a producerii pe teren protejat.
Tot în luna iunie, 500 de mii de lei au fost direcționați pentru dezvoltarea a 17 proiecte investiționale în cadrul Programului LEADER, după cum urmează: 5 proiecte în sectorul public, 10 proiecte în sectorul antreprenorial și 2 proiecte în sectorul civic.
Totodată, din Fondul de rezervă al Guvernului au fost autorizate spre plată surse financiare în valoare de 61,71 milioane de lei, reprezentând ajutor financiar pentru compensarea accizelor la motorină.
This post was last modified on 01/07/2026 18:15 18:15