Alte două capitale regionale din Afganistan, preluate de talibani după lupte intense

Talibanii au cucerit duminică capitalele provinciilor nordice Kunduz şi Sar-e-Pol, care se adaugă altor două capitale regionale preluate în această săptămână, primele care au căzut în mâinile insurgenţilor de la începutul fazei finale a retragerii trupelor străine în luna mai, informează EFE, potrivit agerpres.  

După zile de lupte grele, oraşele afgane Kunduz şi Sar-e-Pol, capitalele provinciilor cu aceleaşi nume, au căzut, iar forţele de securitate afgane controlează doar spaţii limitate, cum ar fi un aeroport, sau s-au refugiat într-o bază militară, au declarat pentru EFE mai multe surse oficiale reprezentând aceste două regiuni.

Citește și :  Demonstraţii în Italia și Franța împotriva introducerii certificatului verde

”Întregul oraş Kunduz a căzut în mâinile talibanilor şi doar aeroportul provincial se află sub controlul forţelor de securitate”, a declarat Nelofar Koofi, care reprezintă provincia Kunduz în camera inferioară a parlamentului naţional.

Cucerirea oraşului Kunduz, un important nod comercial între Kabul, situat la 300 km sud, şi Tadjikistan, situat la 50 km nord, ar reprezenta o victorie fără precedent pentru talibani în încercarea lor de a recâştiga puterea, comentează AFP.

Talibanii au cucerit vineri şi sâmbătă două capitale provinciale îndepărtate, Zaranj în sud-vest şi Sheberghan în nord-vest.

Citește și :  Sicilia declară stare de urgenţă şi de criză pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie

This post was last modified on 08/08/2021 12:51 12:51

Tags: KunduzNelofar KoofiSar-e-Pol
Categorii: Știrile zilei