X

Alternativa pentru Germania va fi principalul partid de opoziţie în noul Parlament de la Berlin

Partidul anti-imigraţie şi de extremă-dreaptă, Alternativa pentru Germania (Alternative fur Deutschland – AFD), va fi principalul partid de opoziţie din noul parlament de la Berlin, după ce Uniunea Creştin-Democrată (UCD) condusă de Angela Merkel a format o coaliţie cu Partidul Social Democrat al Germaniei (SPD), informează The Guardian.

Noua coaliţie, care urmează să fie confirmată de un vot din interiorul SPD, reuneşte cele mai mari două partide din Germania şi astfel, AFD devine principalul partid de opoziţie, având 92 de locuri din 631 în Parlament, conform news.ro .

Sistemul german de reprezentare proporţională nu va acorda AFD un statut oficial, dar tradiţia parlamentară dictează că va beneficia de anumite privilegii la care alte partide nu au acces.

Citește și : OIAC va studia toate ”alegaţiile credibile” privind utilizarea de arme chimice în Siria

De fiecare dată când Merkel va ţine un discurs în Parlament, AFD va fi primul partid care va putea răspunde, iar această ordine se menţine şi în jurnalele de ştiri. De asemenea, în dezbaterile privind bugetul, cei de la AFD vor avea ocazia să vorbească în faţa Guvernului.

Primul partid naţionalist care a reuşit să intre în Parlamentul german în peste 50 de ani a început deja să beneficieze de statutul de lider al opoziţiei. AFD l-a instalat pe Peter Boehringer, un critic dur al al ajutoarelor din zona euro şi al Băncii Centrale Europene, ca preşedinte al Comisiei pentru buget.

Prin Boehringer, AFD vor putea să încetinească procedurile parlamentare pentru politicile cu care nu sunt de acord.

Tags: AfDAlternativa pentru Germaniagermaniaguvernopozitie
Categorii: Diaspora