Alunecări de teren în nord-estul Indiei Cel puţin 20 de persoane, între care 10 copii, şi-au pierdut viaţa

Cel puţin 20 de săteni, inclusiv 10 copii, au murit marţi în alunecările de teren provocate de ploile pre-musonice din nord-estul Indiei, au declarat oficiali locali, relatează AFP, scrie agerpres.

Alunecările de teren au avut loc între orele 05:00 şi 07:00 (23:30 luni – 01:30 marţi GMT) în trei districte din sudul Assam, a declarat Parimal Suklabaidya, ministrul pădurilor din acest stat din nord-estul ţării.

Citește și : Richard Grenell și-a dat DEMISIA din funcţia de ambasador al SUA în Germania

“Cred că alunecarea de teren a fost provocată de ploile continue din aceste zone”, a spus el.

Mai multe case au fost distruse.

Nord-estul Indiei este afectată în fiecare an de inundaţii înainte şi în timpul musonului. Relieful său deluros îl face mai vulnerabil la alunecările de teren provocate de ploile torenţiale.

Citește și : Trump ar putea ordona retragerea rapidă a trupelor americane din Afganistan

Statul Assam se confruntă în prezent cu inundaţii în 11 districte rurale, care s-au soldat cu cel puţin nouă morţi şi distrugerea a aproape 200.000 de case şi 2.600 de hectare de culturi.

Inundaţiile au început pe 22 mai, însă apele au început să se retragă, potrivit autorităţilor locale.

This post was last modified on 02/06/2020 16:23 16:23

Tags: AssamParimal Suklabaidyaploi
Categorii: Știrile zilei