Amânarea dezvăluirii ‘pe termen nelimitat’ a unui raport care îl incriminează pe preşedintele brazilian Bolsonaro

Publicat:

Senatul brazilian a anunţat duminică amânarea pe termen nelimitat a mult aşteptatei dezvăluiri a unui raport redactat de o comisie de anchetă care ar trebui să îl acuze pe preşedintele Jair Bolsonaro pentru politicile sale considerate iresponsabile şi “criminale” în cursul pandemiei de coronavirus, notează AFP, potrivit agerpres.  

Senatorii au dorit să aibă mai mult timp pentru a dezbate conţinutul acestui raport, a cărui publicare era prevăzută marţi, şi pentru a audia noi martori.


Citește și :  Rusia ar putea relua vânzările de gaze pe piaţa spot, după umplerea capacităţilor sale de stocare

Vineri, raportorul Renan Calheiros anunţase cel puţin 11 capete de acuzare împotriva preşedintelui, inclusiv “omucidere prin omisiune”, “şarlatanie” şi “crimă împotriva umanităţii”. Mai mulţi miniştri şi trei fii ai lui Jair Bolsonaro ar urma să fie, de asemenea, acuzaţi.

Analiştii consideră, totuşi, că acest raport va avea doar un impact simbolic pe termen scurt, liderul de extremă-dreaptă având în continuare sprijinul necesar în parlament pentru a bloca o eventuală procedură de destituire.

Dar consecinţele politice s-ar putea dovedi dezastruoase pentru cel care este departe de a fi asigurat că va fi reales peste mai puţin de un an, în contextul în care sondajele arată că va fi învins detaşat de fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva.

De cinci luni, mica sală a Senatului unde au avut loc audierile comisiei de anchetă a fost scena unor schimburi de replici adesea aprinse, uneori cu insulte, lacrimi şi chiar arestarea unui martor pentru mărturie mincinoasă.

Audierile, transmise în direct la televizor săptămâni la rând, au scos la lumină principalele “omisiuni” ale guvernului în cursul crizei sanitare care a făcut peste 600.000 de morţi.

Senatorii au încercat să stabilească mai ales responsabilităţile în unele episoade de coşmar, cum ar fi moartea a zeci de pacienţi asfixiaţi în ianuarie din cauza lipsei de oxigen în spitalele din Manaus, în Amazonia.

Audiind miniştri, parlamentari, dar şi reprezentanţi ai unor companiilor private, comisia a analizat şi alte fapte cunoscute, ca întârzierile în achiziţionarea vaccinurilor.

În cursul audierilor, au fost făcute dezvăluiri explozive, în special cu privire la scandaluri de corupţie.

Jair Bolsonaro este suspectat de comisia de anchetă a Senatului că ar fi închis ochii la un caz de vaccinuri suprafacturate, fiind deja vizat pentru asta de o anchetă a Parchetului.

Citește și : Moscova a lansat sistemul ‘Face pay’ la toate staţiile reţelei sale de transport subteran

Guvernul mai este acuzat că a promovat “tratamente precoce” ineficiente împotriva coronavirusului, în special pe bază de hidroxiclorochină, un medicament controversat ale cărui merite au fost lăudate în mod repetat de preşedinte.

Dar brazilienii au fost şocaţi în special de acuzaţiile extrem de grave aduse Prevent Senior, o instituţie medicală privată, suspectată că a efectuat experimente clandestine cu aceste tratamente fără ştirea pacienţilor săi şi că a minimizat cifrele deceselor din cauza COVID-19.

Comisia de anchetă a Senatului nu are competenţa de a iniţia direct punerea sub urmărire penală, dar raportul său va fi trimis organelor competente ca Parchetul sau Curtea de Conturi şi ar putea fi trimis şi Curţii Penale Internaţionale, unde au fost depuse deja plângeri împotriva lui Jair Bolsonaro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume Mark Zuckerberg, directorul general al Meta Platforms, l-a depăsit pe Jeff Bezos, devenind...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.