Amazon şi SpaceX au semnat contracte cu NASA în domeniul comunicaţiilor spaţiale

Publicat:

Divizia de sateliţi din cadrul grupului Amazon, reţeaua Starlink dezvoltată de SpaceX şi alte companii specializate în producţia de sateliţi au semnat miercuri contracte cu NASA în valoare totală de 278,5 milioane de dolari, în contextul în care agenţia spaţială a Statelor Unite doreşte să înlocuiască actuala sa reţea de sateliţi aflaţi pe orbita Terrei cu sisteme similare fabricate de firme private, informează Reuters, potrivit agerpres.  

NASA se bazează tot mai mult pe companii spaţiale private pentru desfăşurarea misiunilor sale şi doreşte să stimuleze activitatea comercială în domenii precum comunicaţiile spaţiale şi trimiterea de echipaje umane pe orbita Pământului.


Citește și : China se opune sancţiunilor unilaterale

Project Kuiper, viitoarea reţea cu peste 3.000 de sateliţi concepuţi de grupul Amazon pentru a furniza internet de mare viteză în regiuni izolate de pe Terra, a câştigat un contract de 67 de milioane de dolari, în timp ce proiectul Starlink al companiei SpaceX, o reţea mai amplă de sateliţi, dintre care 2.000 au fost deja plasaţi pe orbită, a primit un contract de 70 de milioane de dolari.

NASA utilizează în prezent sistemul ei de sateliţi, denumit Tracking and Data Relay Satellite Network, pentru a comunica cu vehiculele aflate pe orbită, precum capsula Crew Dragon construită de SpaceX pentru a transporta astronauţi spre şi dinspre Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Fiecare dintre companiile semnatare ale noilor contracte va trebui să finalizeze dezvoltarea şi testarea sateliţilor săi până în 2025, a precizat NASA într-un comunicat.

Celelalte companii care au semnat astfel de contracte cu NASA sunt Inmarsat, SES, Telesat şi ViaSat. Competiţia este acerbă între SpaceX, Amazon şi Telesat în ceea ce priveşte furnizarea de internet de mare viteză din spaţiu, o iniţiativă comercială costisitoare, dar care ar putea să genereze venituri de miliarde de dolari odată ce va deveni pe deplin funcţională, consideră specialiştii din acest domeniu de activitate.

Citește și : Turismul mondial îşi va reveni din pandemie în 2023

Proiectul Starlink, deşi nu este încă finalizat, are deja câteva mii de clienţi în mai multe ţări. Grupul Amazon, rămas mult în urmă din acest punct de vedere, doreşte să lanseze primele două prototipuri ale sateliţilor săi spre sfârşitul anului 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mike Pompeo a căzut în capcana ruşilor Vovan şi Lexus, ‘regii păcălelilor’ telefonice

Mike Pompeo a căzut în capcana ruşilor Vovan şi Lexus, 'regii păcălelilor' telefonice Mike Pompeo, fost director al CIA şi fost secretar de stat în...

Dolly Parton donează 1 milion de dolari pentru reconstrucţie în urma uraganului Helene

Dolly Parton donează 1 milion de dolari pentru reconstrucţie în urma uraganului Helene Cunoscuta cântăreaţă Dolly Parton a anunţat că va face o donaţie personală...

Hugh Grant spune că noul film ‘Bridget Jones’ este foarte trist

Hugh Grant spune că noul film 'Bridget Jones' este foarte trist Hugh Grant a avertizat că cel de-al patrulea episod al francizei „Bridget Jones”, care...

O companie oferă ‘inspectori’ de loialitate. Aceștia îi verifică pe cei care își înșală partenerul

O companie oferă 'inspectori' de loialitate. Aceștia îi verifică pe cei care își înșală partenerul O companie americană oferă „inspectori” de loialitate care îi verifică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.