Amazon va redeschide treptat depozitele din Franţa

Publicat:

Amazon.com anunţat că intenţionează să redeschidă treptat depozitele din Franţa începând cu 19 mai, fiind pe cale să finalizeze un acord cu sindicatele şi comitetele de întreprindere pentru a pune capăt conflictului legat de măsurile de protecţie faţă de coronavirus, care a dus la închiderea acestora timp de peste o lună, transmitew Reuters, scrie news.ro .

Cele şase depozite franceze ale gigantului american de comerţ electronic, care are aproximativ 10.000 de angajaţi permanenţi sau cu contracte temporare, au fost închise pe 16 aprilie, în urma unei decizii judecătoreşti care a impus companiei să restricţioneze livrările în timpul pandemiei de COVID-19, în caz contrar riscând amenzi semnificative.


Citește și : Situația pandemiei de COVID-19 în Italia

”Finalizăm în prezent un proces cu sindicatele şi comitele de întreprindere franceze şi sperăm că vom putea să redeschidem depozitele în zilele următoare”, a anunţat Amazon.

Blocajul a fost provocat de o plângere în instanţă a sindicatului SUD, în care Amazon era acuzată că nu a luat măsuri suficiente pentru a proteja angajaţii să se infecteze cu noul coronavirus.

Citește și : Guvernul ungar anunţă ridicarea restricţiilor şi la Budapesta

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.