X

Ambasada americană din Tunisia amână sărbătorirea Zilei Independenţei din motive de securitate

Ambasada Statelor Unite la Tunis a anunţat miercuri că amână sărbătorirea Zilei Independenţei din motive de securitate, transmite AFP, scrie agerpres.

Decizia de a nu organiza festivităţi de ziua naţională a SUA, pe 4 iulie, a fost luată marţi, a precizat biroul de presă al reprezentanţei diplomatice, fără a da alte detalii.

Citește și : Vucic susține că Pristina urmăreşte să preia controlul asupra nordului Kosovo

Ambasada a fost închisă luni, tot din motive de securitate, conform site-ului oficial de internet şi contului de Twitter.

Măsurile au fost luate în contextul dublului atentat sinucigaş de joia trecută, de la Tunis, revendicat de Statul Islamic, urmat de un altul marţi noaptea, când organizatorul atacurilor, tunisianul Aymen Smiri, în vârstă de 23 de ani, a detonat o centură cu explozivi pe care o avea asupra sa, în timp ce era urmărit de forţele de securitate; Ministerul de Interne anunţase iniţial că teroristul a fost împuşcat mortal.

Miercuri, premierul Youssef Chahed a afirmat că “toate elementele” grupului din care făceau parte cei doi atentatori sinucigaşi de săptămâna trecută au fost arestate şi că grupul planifica operaţiuni teroriste împotriva Tunisiei.

În septembrie 2012, ambasada americană de la Tunis a fost luată cu asalt de o mulţime de manifestanţi, printre care se aflau numeroşi radicali islamişti, iar patru atacatori au fost ucişi, reaminteşte AFP. Sediul reprezentanţei diplomatice şi şcoala americană au fost parţial incendiate şi devastate. Autorităţile tunisiene au atribuit atacul mişcării jihadiste salafiste Ansar Asharia, considerată atât de SUA cât şi de Tunisia organizaţie teroristă. Evenimentele au fost declanşate de difuzarea pe Internet a unui fragment dintr-un film islamofob produs în Statele Unite.

Citește și : Erupţie a unui vulcan de pe insula italiană Stromboli – VIDEO

După revoluţia din 2011, în Tunisia s-a produs o recrudescenţă a mişcării jihadiste, în urma căreia au fost ucişi zeci de militari şi poliţişti, precum şi mulţi civili şi turişti străini. Din 2015, în ţară a fost instituită starea de urgenţă, în vigoare şi în prezent.

Tags: Aymen SmirisecuritateStatul IslamicSUAtunis
Categorii: Sinteze