Ambasada R. Moldova la Moscova suspendă pe termen nelimitat primirea cererilor pentru cetățenie

Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă anunță suspendarea, pe un termen nelimitat, a procesului de primire a cererilor pentru obținerea cetățeniei moldovenești, în contextul aplicării noii Legi a cetățeniei.

Informația a fost făcută publică printr-un mesaj difuzat pe canalele de comunicare ale misiunii diplomatice.

Potrivit anunțului, măsura a fost luată ca urmare a intrării în vigoare a noilor prevederi legislative, care impun ajustarea procedurilor administrative și a mecanismelor de examinare a dosarelor.

Reprezentanții ambasadei nu au precizat un termen exact pentru reluarea procesului de recepționare a cererilor și recomandă cetățenilor să urmărească informările oficiale pentru actualizări.

Suspendarea vizează toate solicitările depuse pe teritoriul Federației Ruse și ar putea afecta un număr semnificativ de persoane interesate de obținerea cetățeniei Republicii Moldova.

This post was last modified on 29/01/2026 10:44 10:44

Tags: ambasadacererilorcetateniehome1Moscova suspendă pe termen nelimitat primireaR. Moldova
Categorii: ExterneȘtirile zilei