StiripesurseȘtirile zileiAmbasada Rusiei reacţionează la moartea lui Ion Iliescu

Ambasada Rusiei reacţionează la moartea lui Ion Iliescu

Publicat:

Ambasada Rusiei în la București transmite condoleanțe poporului român la moartea fostului președinte Ion Iliescu. Diplomații ruși îl descriu pe Iliescu drept un om de stat „remarcabil”, care a adus „o contribuție semnificativă la menținerea relațiilor constructive dintre Rusia și România”.

Citeşte şi: O moldoveancă este acuzată de crimă în Italia – Stiripesurse.md

„În legătură cu încetarea din viață a omului de stat român remarcabil, primul Președinte al României, Ion Iliescu, care a adus o contribuție semnificativă la menținerea relațiilor constructive dintre Rusia și România, transmitem cele mai sincere condoleanțe poporului român, familiei și celor apropiați”, transmit diplomații ruși.

Școlit la Moscova

În 1949 Ion Iliescu a devenit student al Institului Politehnic Bucureşti, cu specializarea hidrotehnică.


După un an, este trimis de către partid să-şi continue studiile la Institutul Energetic al Universităţii din Moscova, unde-l va avea drept coleg pe Li Peng, viitor prim-ministru al Chinei.

Tot în perioada studiilor moscovite se căsătoreşte cu Nina Şerbănescu, pe care o cunoştea încă din liceu şi care studia, la rândul ei, tot în capitala URSS. ”Soţia mea este cel mai bun prieten al meu. Trăim, în primul rând, de-o viaţă. Este o persoană cu o personalitate puternică şi niciodată nu a acceptat o poziţie secundară faţă de mine şi a nu a vrut să-şi consacre statutul de soţie a lui Iliescu. Are propria sa personalitate”, mărturisea Iliescu în 2004.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bugetul total al agențiilor UE a depășit 5 miliarde de euro în 2024. Auditul anual semnalează printre probleme nivelul ridicat al reportărilor şi plăţilor...

ECA: Gestiunea financiară a celor 43 de agenţii ale UE a fost mai bună în 2024 decât în anii precedenţi Gestiunea financiară a celor 43...

Alexandru Munteanu, după ce a primit votul de încredere al Parlamentului: „Este o mare onoare să pot servi țara”

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a mulțumit deputaților Parlamentului Republicii Moldova pentru sprijinul acordat programului de guvernare și pentru încrederea oferită întregii echipe. În calitate de...

Peste 100 de femei din Franța au fost ucise de parteneri în 2024, o creştere cu 11% faţă de anul precedent

În 2024, 107 femei au fost ucise în Franţa de actualul sau de fostul partener, o creştere cu 11% faţă de anul precedent, conform...

Constantin Țuțu a primit încă 30 de zile de arest pentru traversarea ilegală a frontierei şi corupere

Fostul deputat democrat Constantin Țuțu a primit vineri, 31 octombrie, încă 30 de zile de arest pentru traversarea ilegală a frontierei şi corupere, informează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.