Ambasada SUA din R. Moldova are un nou Însărcinat cu Afaceri ad-interim

Ambasada SUA în R. Moldova are un nou Însărcinat cu Afaceri ad-interim. Este vorba despre Kevin Covert, care a mai deținut anterior această funcție, în decembrie 2024.

Covert este diplomat de carieră de rang înalt și este detașat în prezent din funcția de director pentru Afaceri Est-Europene la Departamentul de Stat al SUA, unde este responsabil de Republica Moldova, Ucraina și Belarus.

Citeşte şi: Morțile suspecte a 13 directori din companii cheie ale Rusiei – Stiripesurse.md

În trecut, el a deținut funcțiile de director pentru Afaceri din Afganistan, șef adjunct al misiunii diplomatice a SUA în Noua Zeelandă și însărcinat cu afaceri al SUA în Tadjikistan.

Kevin Covert a absolvit Universitatea Cornell, Colegiul Pembroke (Oxford) și Școala Diplomatică din cadrul Universității Georgetown. Vorbește rusă, ucraineană și franceză și a studiat arabă, kazahă, coreeană, tadjică și Te Reo Māori.

Tags: ambasadaÎnsărcinat cu Afaceri ad-interimKevin CovertSUA
Politică