X

Ambasadoarea SUA la ONU denunţă o apropiere dintre Iran şi Hamas

Ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, a denunţat joi recenta apropiere dintre Iran şi mişcarea palestiniană Hamas, cerându-i Teheranului să aleagă dacă vrea să se ralieze comunităţii naţiunilor sau unei grupări calificate drept “teroriste” de Washington, informează AFP.

“Încă o dată, Iranul îşi arată adevărata faţă”, afirmă într-un comunicat înalta diplomată americană, cu rang de ministru în guvernul SUA. “Iranul trebuie să decidă dacă vrea să fie membru al comunităţii naţiunilor ce îşi iau în serios obligaţiile internaţionale sau dacă vrea să fie şeful mişcării teroriste jihadiste. Ambele nu sunt posibile”, a adăugat Nikki Haley.

În virtutea rezoluţiei 2231 a ONU, care a validat în 2015 un acord internaţional menit să asigure caracterul paşnic al activităţilor nucleare iraniene, în schimbul ridicării progresive a sancţiunilor internaţionale, Iranul are interdicţia de a exporta arme fără o aprobare a Consiliului de Securitate, a amintit o sursă diplomatică americană.

Luni, liderul Hamas, mişcare ce deţine controlul în Gaza, Yahya Sinouar, a declarat că mişcarea islamistă şi-a sporit capacităţile militare în faţa Israelului, datorită unei recente îmbunătăţiri a relaţiilor sale cu Iranul.

Tags: fasia gazahamasIranisraelNikki HaleyONUYahya Sinouar
Categorii: Sinteze