X

Ambasadori au protestat împotriva atacului asupra unui centru LGBT+ din Bulgaria

Reprezentanţi din state occidentale şi-au exprimat luni ”solidaritatea” cu comunitatea LGBT+, după atacul comis sâmbătă, la Sofia, asupra unui centru al organizaţiei, relatează AFP, potrivit agerpres

”Ambasadele Statelor Unite, Australiei, Belgiei, Canada, Danemarcei, Franţei, Irlandei, Ţărilor de Jos, Portugaliei, Spaniei şi Regatului Unit condamnă ferm atacul asupra Rainbow Hub”, se arată într-un comunicat comun.

Citește și : Papa îi îndeamnă pe creştini să fie ‘săraci pe dinăuntru’ şi să nu caute bogăţie şi faimă

Acest centru ”găzduieşte organizaţii care promovează egalitatea şi protejarea drepturilor persoanelor LGBTQI+”, a adăugat sursa citată, în timp ce ambasadori s-au deplasat la faţa locului.

Sâmbătă, aproximativ 10 persoane au intrat în incinta centrului în timp ce se desfăşura o reuniune şi au jefuit locaţia. O femeie a fost bătută.

”Autorul acestui atac Boyan Rassate este bine cunoscut pentru acţiunile şi declaraţiile sale la adresa LGBT; în prezent este candidat la preşedinţia Bulgariei”, a denunţat pe Twitter fundaţia Bilitis care se ocupă de centru.

Rassate, naţionalist, este unul dintre cei 23 de candidaţi la alegerile prezidenţiale din 14 noiembrie.

Procurorul a considerat că au fost strânse suficiente probe pentru a-l inculpa pentru ”huliganism” şi ”tulburarea ordinii publice”, potrivit unui comunicat, care, însă, l-a identificat pe Boyan Rassate doar după iniţialele sale.

Comisia electorală a votat în unanimitate la solicitarea parchetului ridicarea imunităţii lui Rassate în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale.

Citește și : Boris Johnson: COP26 trebuie ‘să marcheze începutul sfârşitului’ pentru schimbările climatice

După ce a strâns 8.000 de semnături, Rainbow Hub a prezentat recent Parlamentului o petiţie prin care se cere incriminarea actelor homofobe, considerate în prezent acte de huliganism.

Aproximativ 400 de persoane au participat luni la un protest în faţa biroului procurorului general, cerând dreptate pentru minorităţile sexuale.

 

Tags: Boyan RassateLGBTparlamentsofia
Categorii: Diaspora