Ambasadorul american din China şi-a dat DEMISIA

Publicat:

Ambasadorul SUA în China, Terry Branstad, şi-a prezentat demisia, a anunţat luni secretarul american de stat Mike Pompeo, citat de AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Motivele plecării sale nu au fost precizate deocamdată.


Citeşte şi: Iranul a pus în funcţiune peste 1000 de centrifuge nucleare

“Îi mulţumesc ambasadorului Terry Branstad pentru cei peste trei ani în serviciul poporului american ca ambasador al SUA în Republica Populară Chineză”, a scris Pompeo într-o postare pe Twitter.

“Ambasadorul Branstad a contribuit la reechilibrarea relaţiilor SUA-China pentru a fi mai orientate pe rezultate, reciproce şi corecte”, a adăugat el.

În vârstă de 73 de ani, Branstad a fost de două ori guvernator de Iowa, stat din Midwest-ul american.

Citeşte şi: Al doilea val de coronavirus obligă mapamondul să revină la măsurile de izolare

El era la post la Beijing din 2017, reprezentând Washingtonul într-o perioadă de tensiuni cu China în legătură cu comerţul, revendicările teritoriale locale, pandemia de coronavirus şi tulburările din Hong Kong.

În iunie, el a fost convocat de Beijing după semnarea de către preşedintele american Donald Trump a unei legi care permite sancţiuni împotriva liderilor din Hong Kong, o acţiune pe care Ministerul de Externe chinez a calificat-o drept un “amestec grosolan în afacerile interne ale Chinei”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.