Ambasadorul chinez la Londra: Regatul Unit trebuie să se abţină de la orice ‘ingerinţă’ în Hong Kong

Publicat:

Ambasadorul chinez la Londra, Liu Xiaoming, şi-a exprimat miercuri regretul privind poziţia guvernului britanic faţă de situaţia din Hong Kong şi a cerut Marii Britanii să evite orice nouă “ingerinţă”, avertizând în privinţa unei posibile degradări a relaţiilor între China şi Regatul Unit, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Cred că relaţia între Londra şi Beijing a suferit din cauza ingerinţei guvernului britanic în subiectul Hong Kong”, a declarat ambasadorul chinez pentru SkyNews. “Sper că guvernul britanic va realiza consecinţele şi se va abţine de la noi ingerinţe care ar putea dăuna şi mai mult relaţiei” între China şi Marea Britanie, a adăugat el.


Citeșe și : Şase membri ai echipei de securitate a preşedintelui camerunez, arestaţi în Elveţia pentru agresarea unui jurnalist

El a mai afirmat miercuri că britanicii par să fi uitat că Hong Kong nu mai este colonie britanică.

“În minţile unora, Hong Kong se află în continuare sub ocupaţie britanică. Ei uită că Hong Kong s-a întors acum la patria mamă”, a spus Liu Xiaoming.

“Lor le spun: jos mâinile de pe Hong Kong şi daţi dovadă de respect. Acest mod de gândire colonial bântuie încă minţile unor oficiali şi politicieni”, a mai afirmat el.

Citeșe și : Erupţie a unui vulcan de pe insula italiană Stromboli – VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.