
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Republicii Moldova în Federația Rusă la Ministerul rus al Afacerilor Externe și exprimarea unui protest în legătură cu refuzul în acreditarea unor observatori pentru monitorizarea alegerilor, transmite agenția Moldpres.
Citește și: Președinta Sandu participă la Summitul Comunității Politice Europene
În acest context, MAE a menționat că statutul profesional al persoanelor neacreditate a fost incompatibil cu cel de observator internațional.
Precizăm că, ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii a fost convocat la Ministerul rus al Afacerilor Externe, fiindu-i exprimată o notă de protest în legătură cu refuzul în acreditarea unor observatori pentru monitorizarea alegerilor.
Ministerul rus de Externe a comunicat că diplomatului i-a fost prezentat „un puternic protest legat de acțiunile discriminatorii și neprietenoase ale Chișinău împotriva observatorilor ruși pe termen scurt, în cadrul misiunii de monitorizare OSCE/ODIHR la alegerile prezidențiale din R. Moldova”.
This post was last modified on 07/11/2024 09:40 09:40